G4Media.ro

Mai multe concerte, recitaluri și expoziţii vor avea lor în Bucureşti în…

Sursa foto: Teatrul Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti / Facebook

Mai multe concerte, recitaluri și expoziţii vor avea lor în Bucureşti în 15 Ianuarie, de Ziua Culturii Naţionale

Mai multe concerte, recitaluri, expoziţii au fost programate şi în acest an în Bucureşti cu ocazia Zilei Culturii Naţionale – 15 ianuarie, relatează Agerpres.

  •  Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti organizează evenimentul „Dor de Eminescu”, care va cuprinde un program de muzică şi poezie. Evenimentul marchează cei 173 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti şi va avea loc în sala Victor Ion Popa din şos. Kiseleff nr. 30, începând cu orele 11:00, 15 ianuarie 2023. Cei mici vor avea posibilitatea să participe la ateliere de creaţie, iar pentru cei mari sunt pregătite momente de muzică şi poezie.
  • Teatrul Naţional Bucureşti invită publicul de toate vârstele la o sărbătoare a teatrului pe 15 ianuarie. De la ora 15,00, la Sala Media, va avea loc recitalul actorului Nicolae Urs, „Caragiale altfel”, susţinut în luna naşterii celui mai mare dramaturg român, la teatrul care-i poartă numele.

Spectatorii mai sunt invitaţi, în foaierul Sălii „Ion Caramitru”, la o micro-expoziţie realizată de Muzeul TNB: De la Teatrul cel Mare la Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” – 170 de ani de istorie.

Copii sunt aşteptaţi la întâlnirea cu actorul Marian Râlea, de la ora 11:00, la Sala Media. Tot pentru publicul tânăr, în cadrul Programului tnb.edu, vor avea loc în aceeaşi zi şi două tururi ghidate gratuite la care s-au înscris deja grupuri de elevi, programate de la orele 12,30 şi 15,00. Pentru cei care vor să participe gratuit la un Tur Ghidat al TNB, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, mai sunt locuri disponibile pentru orele 11,00 şi 17,00.

Tot pe 15 ianuarie, Teatrul Naţional Bucureşti are programate şi următoarele spectacole: Sala Studio – ora 19,00, Preşul / Sala „Ion Caramitru” – ora 19:30, Regele Moare; Sala Mică – ora 19,30, Pacea eternă / Sala Atelier – ora 19,30, Begginers; Sala Pictură – ora 20,00, Actorchestra.

  • Corul Filarmonicii „George Enescu” sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale cu un concert sub conducerea dirijorului Iosif Ion Prunner, în cadrul căruia va fi interpretată muzică românească semnată de compozitori clasici şi contemporani.

    Spectacolul, care are loc pe 15 ianuarie, pe scena Ateneului Român, de la ora 11,00, este conceput în formatul de popularizare a muzicii clasice lansat în această stagiune, intitulat „Muzica pe înţelesul tuturor”. Pianistul Andrei Licareţ va asigura acompaniamentul corului, iar muzicologul Mihai Cojocaru va introduce piesele interpretate.

    Programul va conţine „Patru madrigale pe versuri de Mihai Eminescu” – Paul Constantinescu, „Haz de necaz” – Gheorghe Cucu, „Omul zici c-a născocit” – Alexandru Velehorschim, „Cântecul oltencelor din oratoriul ‘Tudor Vladimirescu'” – Gheorghe Dumitrescu, „Cântec de iarnă” şi „Cântec Satiric” – Constantin Râpă, „Suită românească” – Cornelia Tăutu, cor din opera „O scrisoare pierdută” – Dan Dediu, cor de bărbaţi din opera „Oedipe” – George Enescu şi „Te Deum” – Sabin Păutza.

  •  Ziua Culturii Naţionale este sărbătorită la Sala Radio cu un concert al violonistului Gabriel Croitoru, sub bagheta lui Adrian Morar, dirijor al Operei Naţionale Române din Cluj-Napoca. Gabriel Croitoru va interpreta, alături de Orchestra Naţională Radio, „Rapsodia română pentru vioară şi orchestră”, semnată de compozitorul român Emanuel Elenescu (1911-2003).
  • Artişti aflaţi la Kilometrul Zero au şansa de a debuta, pe 15 ianuarie, la Radio România Cultural. Tot cu acest prilej, postul de radio îşi reînnoieşte cartea de vizită din online şi transmite în direct Gala Tinerilor Scriitori/Cartea de poezie a anului 2022.

Cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, ARCUB – Hanul Gabroveni devine hub-ul artiştilor contemporani ai Bucureştiului, care prezintă, până duminică, cele mai noi şi inedite proiecte interdisciplinare, de artă vizuală, film şi muzică în cadrul celei de-a doua ediţii a proiectului Zilele Culturii Urbane la ARCUB.

De la muzică lăutărească pe ritmuri flamenco la tangouri, foxtrot-uri şi swing-urile Bucureştiului interbelic la muzica clasică, Zilele Culturii Urbane la ARCUB prezintă trei concerte care explorează muzical oraşul Bucureşti din perspective complet diferite. Unul dintre cele mai noi grupuri muzicale din Bucureşti, Taraful Flamenco zguduie graniţele dintre muzicile lumii şi creează o atmosferă ca la Buenos Aires, Sevilla şi Bucureştii secolului trecut, cu romanţe şi melodii lăutăreşti fuzionate cu piese tradiţionale flamenco. Miruna Ionescu şi Valentin Albeşteanu reinventează muzica ce se asculta în teatrele de vodevil şi de revistă ale Micului Paris, iar trenul misterios al Festivalului SoNoRo – Orient Express invită publicul la „O călătorie muzicală de la Londra la Bucureşti”.

Ca un omagiu adus poetului Mihai Eminescu, partiturile unor celebre romanţe precum „Mai am un singur dor” sau „Pe lângă plopii fără soţ”, interpretate cu precădere în perioada post şi interbelică, vor putea fi admirate la ARCUB sâmbătă, 14 ianuarie, între orele 19,00 – 21,00 în cadrul expoziţiei „Partituri Eminesciene”. De-a lungul timpului, inspiraţi de muzicalitatea liricii eminesciene, mulţi compozitori au aşezat versurile poetului în creaţii muzicale nemuritoare, precum romanţe, lieduri sau piese corale. Partiturile expuse în cadrul evenimentului aparţin Asociaţiei Culturale Casa Colecţiilor şi datează din perioada 1890 – 1920.

Asociaţia Save or Cancel aduce la Zilele Culturii Urbane de la ARCUB expoziţia de artă urbană „Explorări artistice ale spaţiului public”, o continuare a proiectului cu acelaşi nume care anul trecut a propus publicului o serie de activităţi de explorare şi regenerare a oraşului prin street art. Unii dintre cei mai activi şi apreciaţi artişti contemporani, Irina Mocanu, John Dot S, Livi Po, Maria Bălan, Pass, Pisica Pătrată, Robert Obert şi Sandi, expun la ARCUB o serie de lucrări originale, de mari dimensiuni. În deschiderea expoziţiei din 13 ianuarie, vizitatorii pot experimenta un performance multidisciplinar realizat de Xandru (dj set experimental) şi Alexandra Iliesco (live painting).

Pentru cei mici, Elite Art Club UNESCO organizează în cadrul Zilelor Culturii Urbane la ARCUB o serie de ateliere de pictură pentru copii.

  • Expoziţia „Artişti români pe mapamond” este deschisă publicului la sediul Institutului Cultural Român până pe 28 februarie, de luni până vineri, între orele 9,00 – 18,00.
  • Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează, duminică, evenimentul „Grigore Antipa şi Emil Racoviţă, vizionari ai ştiinţei româneşti”, organizat împreună cu Asociaţia Science & Technology.

Invitaţii evenimentului, dr. Luis Ovidiu Popa, directorul Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, acad. dr. Dumitru T. Murariu, dr. Oana Paula Popa şi dr. Traian Brad vor purta publicul într-o călătorie în timp prin opera şi viaţa acestor doi vizionari ai ştiinţei româneşti.

Înscrierea la eveniment se face pe: https://antipa.ro/rezervari/, iar participarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Vizitatorii vor avea intrarea gratuită la muzeu.

  •  Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) organizează, duminică, între orele 11,00-13,00, un eveniment dedicat legăturii dintre cultura scrisă şi artele vizuale. Vor fi lansate trei volume de sinteză şi înaltă calitate grafică şi tipografică care prezintă opera a trei artişti cu o contribuţie excepţională la configurarea artelor plastice din România: Theodor Pallady (1871-1956), Constantin Flondor (n. 1936) şi Ioan Aurel Mureşan (n. 1956).
  • Muzeul Naţional de Istorie a României expune, în premieră, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, un bun cultural aparte aflat în colecţiile sale – Cupa de la Montpellier, primul premiu internaţional acordat literaturii române pentru poezia „Cântecul gintei latine” a lui Vasile Alecsandri. Exponatul va putea fi admirat până la finalul lunii ianuarie.

Primul mare proiect al anului 2023 la Muzeul Naţional al Literaturii Române, Zilele Culturii Naţionale, va avea loc la sediile MNLR din str. Nicolae Creţulescu 8 şi Calea Griviţei 64-66, precum şi la Casele memoriale ale MNLR.

Sunt programate: lecturi de poezie, proză şi dramaturgie, întâlniri cu sportivi de performanţă care vor vorbi despre experienţele lor în ceea ce priveşte mentorii şi lecturile preferate, călătorii prin istoria oraşului Bucureşti, a familiilor boiereşti, ateliere de caligrafie, scriere creativă şi motricitate, exerciţii de grafoscopie, aniversarea sau evocarea unor personalităţi din lumea culturală şi literară (Dimitrie Cantemir şi Ion Băieşu), prezentarea unor poveşti inspiraţionale, dezbateri literare, istorice, lingvistice şi filosofice, expoziţii de artă, proiecţii de scurtmetraje şi spectacole de teatru, concerte de muzică folk şi muzică tradiţională reinterpretată, poveşti în Braille şi în limba semnelor.

Duminică, la Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”, turul ghidat va fi completat de un material audio special, care va putea fi ascultat în timpul vizitării.

Tot duminică, expoziţia de bază din strada Nicolae Creţulescu 8, expoziţiile temporare din Calea Griviţei 64-66 şi cele cinci case memoriale ale MNLR (Casa memorială „Tudor Arghezi-Mărţişor”, Casa memorială „Anton Pann”, Casa memorială „George şi Agatha Bacovia”, Casa memorială „Liviu şi Fanny Liviu Rebreanu”, Casa memorială „Ion Minulescu şi Claudia Millian”) vor putea fi vizitate gratuit.

  • Muzeul Naţional „George Enescu” organizează, pe 15 ianuarie, în sala ‘George Enescu’ a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, evenimentul „Muzică şi Poezie”, din lirica eminesciană urmând să recite actriţa Irina Movilă de la Teatrul Naţional Bucureşti.

Evenimentul cuprinde şi un recital de lieduri semnate de compozitori români: George Enescu, Gheorghe Dima, George Stephănescu, Mihail Jora, Ionel Perlea, George Balint, Nicolae Coman, Tiberiu Brediceanu, George Grigoriu, George Cavadia, Pascal Bentoiu, Gheoghe Dumitrescu, Eugen Doga şi Aurel Eliade. Interpreţi: Theona Iurcovschi, Cristian Ruja, Eudochia-Dumitriţa Şiniţă, Isabela Stănescu (studenţi la clasa de canto-lied UNMB prof.univ.dr. Bianca Manoleanu), Simona Bucur, Antonia Lungu, Andrei Marinache, David Miron, Nicoleta Nistor, Horia Radu (studenţi la clasa de canto-lied UNMMB Cda.dr. Ştefan Ignat). Invitate: Daniela Monica Luca (drd., soprană de coloratură) şi Irina Manoleanu (soprană).

Îşi dau concursul pianiştii-acompaniatori Ioana Gârleanu, Raluca Ouatu, Roman Manoleanu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Sper că n-au uitat să-l invite pe dr. pl. Bode să conferențieze despre contribuția lui originală la electricitate!

  2. S-a rezolvat și cu Eminescu ! Ziua de 15 ianuarie nu mai este aniversarea lui Eminescu, este ziua culturii naționale, în 2-3 ani nimeni nu va mai ști cine a fost Eminescu.