G4Media.ro

Mai multe organizații civice protestează față de invitarea lui Petre Roman și…

Mai multe organizații civice protestează față de invitarea lui Petre Roman și a lui Teodor Brateș la o conferință la Facultatea de Filosofie: Este inadmisibilă transformarea mediului academic într-o tribună a imposturii morale

Mai multe organizații civice au transmis marți un comunicat de protest față de invitarea lui Petre Roman, primul premier post-decembrist, și a lui Teodor Brateș, fost redactor-șef al TVR în decembrie 1989, la o conferință organizată de Facultatea de Filosofie a Universității din București cu tema „Violența în istorie, o perspectivă etică și antropologică – cazuri din istoria recentă a României anului 1989”.

”Este inadmisibilă transformarea mediului academic într-o tribună a imposturii morale!”, precizează organizațiile semnatare ale acțiunii de protest, Corupția ucideGeeks For DemocracyInițiativa România#REZISTENȚAStafeta Steagului Uniunii EuropeneUmbrela Anticorupție ClujFrontline Club Bucharest.

”Ca inculpați puși oficial sub acuzare pentru infracţiuni împotriva umanităţii în dosarul Revoluţiei, cei doi invitați ai acestei dezbateri sunt categoric persoane care au ce spune despre evenimentele din decembrie 1989, dar locul potrivit pentru asta este sala de judecată, nu sala de curs. Fost redactor-şef adjunct al programului Actualităţi din TVR, Teodor Brateş este cel care, în primele zile ale Revoluţiei, a lansat intoxicările referitoare la existența teroriştilor sau la faptul că apa este otrăvită, informații false care au avut drept consecință directă moartea și rănirea gravă a multora dintre eroii martiri ai Revoluției din 1989. Fostul Prim-Ministru Petre Roman este acuzat de către procurori că a fost unul dintre factorii importanţi de decizie ai Consiliului Frontului Salvării Naționale din România, acceptând şi oficializând unele decizii militare cu caracter diversionist și poartă povara inculpării pentru infracțiuni împotriva umanității și în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990”, arată organizațiile civice.

Acestea solicită în mod public contramandarea acestei conferințe și explicații din partea profesorilor Romulus Brâncoveanu, decan al Facultății de Filosofie a Universității București, și Vasile Morar, moderator al dezbaterii de miercuri, pentru inițiativa transformării unor inculpați pentru crime împotriva umanității în modele academice.

”Considerăm inadmisibilă și profund nocivă legitimarea unor persoane acuzate oficial de fapte deosebit de grave împotriva poporului român prin invitarea lor într-un spațiu educațional a cărui menire publică este de a promova gândirea liberă și valoarea morală și profesională”, conchid semnatarii protestului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

11 comentarii

  1. Da, și să le punem semne distinctive în piept și pe spate și să-i obligăm să le poarte la orice ieșire în spațiul public ! Seamănă asta cu ceva din istorie ?!?

  2. Poate i-au chemat sa le arate obrazul

  3. Unde e impostura? Ca nu am auzit nici un trebunal sa-i declare impostori, nici penali. Până si CRIMINALUL Iliescu e liber si voios.

  4. De ce nu prostesteaza ogranizatiile astea civice si cand e invitat la conferinte tov Tismeniski, tot un impostor? Daca e admins Tismeniski, de ce nu ar fi admisi Brates si Roman? Sunt pline universitatile de impostori profitori ai epocii criminale comuniste. Unii chiar isi permit sa faca organizatii de prietenii cu Rusia.

  5. De ce nu prostesteaza ogranizatiile astea civice si cand e invitat la conferinte tov Tismeniski, tot un impostor? Daca e admins Tismeniski, de ce nu ar fi admisi Brates si Roman? Sunt pline universitatile de impostori profitori ai epocii criminale comuniste. Unii chiar isi permit sa faca organizatii de prietenii cu Rusia. Nesimtitilor, publicati comentariul!

  6. Lipseste H2O Severin

  7. Noi romanii chiar avem o problema de moralitate … Domnule Lita, nu conteaza ca sunt sau nu condamnati. In tari civilizate ei singuri se retrag din atentia presei , societatii . La noi conduc Parlamente si guverne . In alta ordine de idei mi se pare absolut normal ca unul cercetat pentru crime impotriva umanitatii , diversionism si alte , sa nu participe la astfel de conferinte . Mai ales in mediul academic …

    Totusi si o parte buna de 2 ani incoace .. societatea pare mult mai activa la derapaje care pana acum cativa ani intrau in ” chestiile cotidiene” . Sa ne implicam si la toate cele 3 alegeri ce vor urma !! Sa iesi la vot sa dam o palma acestor jeguri !

  8. E simplu: Vasile Morar a fost(poate încă mai e) prieten cu Roman. In anii ’90, daca nu mă înșel, a și candidat la ceva din partea PDL!

  9. Mediul academic ??? Hai sa fim putin seriosi!!!

  10. Morar l-a invitat si pe Iliescu, acum mai multi ani, la o conferinta.

    Atunci, l-a facut de kko pe Iliescu un prof de acolo: in timp ce Iliescu urca scarile, l-a strigat si i-a zis sa se uite in urma lui, ca a uitat ceva. Cand Iliescu s-a uitat, i-a zis ca „uite cum curge, in urma ta, sangele celor care au murit in 89”. :o)

    Altfel, profesor de etica, Morar, cu pretentii la demnitate. Pare insa ca nu prea intelege ce preda pe acolo …