G4Media.ro

Mai multe ONG-uri cer demiterea de urgență a directorului Bibliotecii Naționale, Adrian…

sursa foto: Adrian Cioroianu / Facebook

Mai multe ONG-uri cer demiterea de urgență a directorului Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu: Prin dezvăluirea documentelor solicitate de Emilia Șercan a încălcat legislația, iar afirmațiile sale reprezintă „o atitudine interlopă”

ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociația pentru Tehnologie și Internet (ApTI) și Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) solicită ministrului Culturii, Raluca Turcan, într-o scrisoare deschisă demiterea de urgență a directorului interimar al Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, pe care îl acuză că, prin dezvăluirea documentelor solicitate de jurnalista Emilia Șercan a încălcat legislația, iar afirmațiile sale la adresa acesteia reprezintă „o atitudine interlopă”.

Organizațiile semnatare menționează că „interimatul lui Adrian Cioroianu în fruntea Bibliotecii Naționale are deja 30 de luni fără concurs”.

Amintim că După ce jurnalista Emilia Șercan a relatat miercuri că în sălile de lectură ale Bibliotecii Naționale cititorii sunt nevoiți să stea cu gecile pe ei, la temperaturi de 16,6 grade, ea a fost criticată de directorul Adrian Cioroianu pe contul de Facebook. Cioroianu i-a reproșat jurnalistei în termeni nu foarte eleganți că produce „fake news” și că problema temperaturii nu are legătură cu mandatul său de director.

Emilia Șercan a reclamat apoi că directorul Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, a făcut un lucru incalificabil, dezvăluind o informație care nu era destinată publicului, respectiv faptul că jurnalista a solicitat să studieze teza de doctorat a secretarului adjunct al NATO, Mircea Geoană. Detalii aici.

Scrisoarea deschisă a organizațiilor neguvernamentale:

Către: Ministerul Culturii

În atenția: Ministrei Culturii, Raluca Turcan

Organizațiile semnatare solicită Ministerului Culturii demiterea de urgență a lui Adrian Cioroianu din funcția de director interimar al Bibliotecii Naționale a României.

Prin gestul său recent, de a dezvălui public detalii cu privire la documentele studiate în cadrul bibliotecii de către jurnalista Emilia Șercan, Adrian Cioroianu a încălcat regulamentele pe care este mandatat să le aplice. Directorul interimar al Bibliotecii Naționale a încălcat legislația privind protectia datelor personale, conform specificațiilor din politica privind protecția datelor cu caracter personal, și codul de conduită etică al instituției pe care o conduce și i-a amenințat, în conversații publice, pe toți cei care ar putea sesiza probleme de interes public legate de activitatea acestei instituții, fie ei avertizori de integritate, utilizatori ai serviciilor bibliotecii sau orice alte persoane. “O face, o primește” reprezintă o atitudine interlopă, incompatibilă cu funcția pe care o deține Adrian Cioroianu. În plus, divulgarea informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă prin aceasta sunt afectate interesele sau activitatea unei persoane, este și o infracțiune penală.

Libertatea de exprimare reprezintă nu doar dreptul de a exprima idei, indiferent de natura lor, ci și posibilitatea de a accesa informații de interes public, fără îngrădiri. Directorul interimar al Bibliotecii Naționale lezează prin demersurile sale publice acest drept. Cititorii trebuie să fie siguri că ceea ce solicită Bibliotecii rămâne confidențial și nu va fi folosit împotriva lor.

Mai grav, în cazul Emiliei Șercan, afirmațiile publice ale lui Adrian Cioroianu vin să împiedice sau să ducă în derizoriu un demers jurnalistic legitim. Documentele consultate, sub confidențialitate, de un jurnalist fac parte dintre sursele jurnalistice. Iar protecția surselor jurnalistice este parte a dreptului fundamental la libertatea de exprimare și a dreptului la libertatea presei, așa cum sunt consfințite prin Constituția României, prin legislația internă sau prin Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Încălcarea confidențialității surselor jurnalistice de către un reprezentant al unei instituții publice reprezintă un derapaj grav, care trebuie sancționat pe măsură.

Ministerul ar fi trebuit să organizeze un concurs de proiecte de management pentru ocuparea funcției de director, dar interimatul lui Adrian Cioroianu în fruntea Bibliotecii Naționale are deja 30 de luni fără concurs. Dacă în cazul funcționarilor publici, interimatul este de maximum șase luni calendaristice, nu e cazul ca Ministerul Culturii să aibă printre valorile sale perpetuarea interimatului la BNaR ca tradiție națională, ci profesionalizarea și responsabilizarea managementului.

Pentru toate motivele expuse mai sus considerăm că Adrian Cioroianu nu se mai califică pentru funcția de director al Bibliotecii Naționale. Solicităm Ministerului Culturii să organizeze de urgență un concurs pentru ocuparea acestei funcții și să încheie cultura interimatului în această funcție publică.

ActiveWatch

Centrul pentru Jurnalism Independent

Asociația pentru Tehnologie și Internet – ApTI

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Foarte probabil PNL îl susține cu tărie .

    Oricum, după domnia-sa va veni cineva de la PSD, care probabil nici nu va mai proba doamnei Sercan citirea Tezelor de doctorat. După pesedist, va veni cineva de la AUR, iar doamnei Sercan nu va mai primi permisiunea nici să intre în BNaR.

    …Vin vremuri întunecate, iar voința românilor în direcția descrisă se îndreaptă. Ei știu ca este greșită, dar pe asta o vor!

    • @ Constantin – Esti in eroare! Tot ce exista in Biblioteca Nationala Romana este accesibil oricui! Nu exista scrieri secrete acolo, daca e secret nu are ce sa caute in BNR. Asa ca nu e valabila afirmatia ca pesede sau penele interzice ceva la BNR.

    • Ceilalti penelisti sunt mai breji?

    • @Kafka
      „Biblioteca Naţională a României interzice, de la 1 septembrie, accesul publicului la consultarea tezelor de doctorat care fac parte din Depozitul Legal al instituţiei în plin scandal al lucrărilor plagiate, în ciuda faptului că propriul regulament pentru cititori permite consultarea. Ileana Şerbănescu, noua şefă a depozitului legal spune, într-o filmare cu camera ascunsă, că lucrările sunt „intangibile”, pentru „generaţiile viitoare” şi, de când a ajuns în funcţie, nu permite scoaterea acestora din Depozitul Legal…”Etc. Articol din 2016.
      Toate site-urile de stiri au scris despre acest subiect

  2. ce a delirat in spatiul public arata ca inteligenta nu-l recomanda nici pentru postul de profesor universitar, din care postura e in pozitia de a modela minti tinere. daca mai da pe la cursuri…

  3. Megaloman. Omul a înnebunit.

  4. Cum bine zicea domnişoara Erika în Macarena: „Ia-te-n gură cu mine ca să vezi cât sunt de doamnă!” Evident că se aplică şi la domni, ca să dovedim că nu există discriminare. Acum serios vorbind, păcat că se întâmplă lucruri de genul ăsta. Presupun că e chestie de tradiţie să ne punem din când în când poalele-n cap, cu orice preţ şi cu orice risc.

  5. Intr o tara normala membra UE si ar fi dat demisia singur, nerugat sau fortat. Cum omul nu are nici constiinta, nici moralitate…

  6. „Meseria”..de istoric daca îi pot spune așa,este cea mai grețoasă din câte pot exista,este o pură manipulare a realității și a trecutului totdeauna scrisă trunchiat,în favoarea celui care o scrie!
    Cel mai bun exemplu modern?….uitați-vă la Putin,”adevărul”lui istoric ruinează o întreagă generație contemporană!
    La fel sunt și istoricii,gretoși!

  7. Sinecurile de lunga durata nu fac bine la minte si la corp 🙂

  8. romanu e atat de prost incat o data la fiecare 4 ani uita cine l-a torturat prin saracie si ii pune sa conduca caruta tot pe ala ce a dat-o-n gard..romanu e atat de prost incat isi fura prietenii si semenii doar pentru ca la randul lui e furat de ce-l pe care l-a votat apoi se plange ca cercul e inchis si n-are scapare cand o data la 4 ani gaseste iesirea el isi continua drumul suferintei pentru ca ii e frica de schimbare

  9. Altul care s-a umplut de căcat!

    • @Marcel Radu _ „Altul…”

      Curajos comentariu!…

      Eu am încercat să spun doar că Biblioteca Națională ar putea fi iar închisă jumătate de an pentru dezinsecție, dar opinia mea a fost considerată mult prea curajoasă.