Mai multe țări europene au început, de luni, relaxarea restricțiilor împotriva coronavirus. Spania redeschide terasele și permite adunările de până la 10 persoane
Țările europene au început să relaxeze restricțiile instituite în criza Covid-19, în speranța că acest lucru nu va duce la un al doilea val de infecții, transmite BBC.
În Franța, luni vor fi deschise școlile primare, iar cursurile vor începe cu un număr mic de elevi. De asemenea, magazinele de haine, librăriile, saloanele de înfrumusețare și florăriile vor fi redeschise. Restauratele, cinematografele și barurile rămân închise pentru moment.
În Belgia, majoritatea afacerilor se vor deschide luni, însă cu respectarea distanțării sociale. Și aici, restaurantele și barurile rămân însă închise.
În Olanda, școlile primare vor fi deschise, parțial, începând de luni. Bibliotecile, cabinetele de psihologie, școlile de șoferi și saloanele de coafură vor fi, de asemenea, deschise.
În Elveția, atât școlile primare, cât și cele gimnaziale vor fi redeschise, dar clasele vor avea un număr mai mic de elevi. De asemenea, restaurantele, librăriile și muzeele pot fi deschise, însă cu respectarea anumitor reguli.
În unele regiuni din Spania vor fi permise adunările de până la zece persoane iar terasele restaurantelor pot fi deschise cu respectarea regulilor de distanțare socială.
În Danemarca, centrele comerciale se pot redeschide de luni, în timp ce în Polonia se vor redeschide hotelurile începând cu această săptămână.
Sursa: BBC
Sursa foto: Inquam Photos/ Alberto Grosescu
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank