Mai mulți inculpați trimiși în judecată de DNA în dosarul complexului medical Caraiman, al Primăriei Sectorului 1/ Procurori: Achiziții atribuite nelegal, proceduri fraudate și prejudiciu de 17 milioane de lei/ Una din achiziții, legată de pandemia COVID
Mai mulți inculpați au fost trimiși în judecată vineri, de procurorii DNA, în dosarul Complexului Multifuncțional Caraiman, un complex medical public, finanțat din bugetul Primăriei Sectorului 1. Prejudiciul calculat de procurori este de peste 17 milioane de lei.
DNA a anchetat două contracte de achiziție, despre care susțin că au fost atribuite nelegal, iar procedura de achiziție a fost fraudată. Una din achiziții a avut loc în pandemia COVID-19 și avea legătură cu fenomenul medical respectiv.
Inculpații trimiși în judecată vineri sunt Iuliana Livia Gomes (directorul executiv al complexului la acea vreme), Monica Ghiță (șefa serviciului de Achiziții), Laura Nicoleta Apostol (consilier superior în cadrul complexului), Constantin Mărășescu (consilier juridic), administratorul firmei Minimed Solutions și societățile Minimed Solutions și Alias Prime.
Procurorii susțin că cele două contracte ce ar fi fost atribuite în mod nelegal priveau „Sistemul integrat de telemedicină” (achiziția de holtere EKG 12 canale, EKG 3 canale, achiziția de software dispecerat ambulanță), respectiv „Extinderea Sistemului integrat de telemedicină” (achiziția a 2.700 de holtere EKG 3 canale, precum și a 2 servere).
- În cazul primului contract, acesta ar fi fost atribuit societății comerciale în condiții de nelegalitate, întreaga procedură de achiziție publică fiind fraudată, deoarece documentația tehnică ar fi fost întocmită cu participarea indirectă a viitorului câștigător al procedurii, acesta furnizând specificațiile tehnice ale Sistemului, care aveau caractere ce restricționau concurența și care ar fi fost folosite, inițial, în întocmirea Referatului de necesitate, iar, ulterior, preluate în documentația de atribuire și în contractul de achiziții publice, sub formă de anexe.
- În al doilea contract, Complexul Multifuncțional Caraiman ar fi trebuit să achiziționeze 2.700 de holtere EKG 3 canale, precum și 2 servere, sub pretextul răspândirii la nivel național a infecției cu noul virus SARS-COV-2, în ciuda faptului că nu exista o documentație medicală, atestată de specialiști, care să ateste faptul că aceste holtere pot confirma sau nu suspiciunea de infectare cu virusul SARS-COV-2, așa cum în mod fals s-ar fi precizat în Referatul de necesitate al procedurii.
În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Comunicatul integral al DNA
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
GOMES IULIANA-LIVIA, la data faptelor Director executiv al Complexului Multifuncțional Caraiman, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (2 infracțiuni),
– fals intelectual,
– complicitate la fals intelectual (11 infracțiuni),
GHIȚĂ MONICA, la data faptelor șef Serviciu Achiziții Publice, Relații cu Mass Media, Secretariat, respectiv șef Serviciu Achiziții Publice – Investiții, Urmărire Contracte din cadrul Complexului Multifuncțional Caraiman, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (2 infracțiuni),
– fals intelectual (11 infracțiuni),
APOSTOL LAURA NICOLETA, la data faptelor și în prezent consilier superior în cadrul Complexului Multifuncțional Caraiman, în sarcina căreia s-a reținut comiterea a 6 infracțiuni de fals intelectual,
MĂRĂȘESCU CONSTANTIN, la data faptelor și în prezent consilier juridic în cadrul Complexului Multifuncțional Caraiman, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– fals intelectual (4 infracțiuni),
– complicitate la fals intelectual (2 infracțiuni),
Persoană fizică, administrator în drept al S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L. și administrator în fapt al S.C. ALIAS PRIME S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (2 infracțiuni),
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– complicitate la fals intelectual,
– uz de fals,
– fals în declarații (2 infracțiuni),
– spălare a banilor în formă continuată și
– spălare a banilor,
S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L. în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit cu consecințe deosebit de grave (2 infracțiuni),
– complicitate la infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată și
S.C. ALIAS PRIME S.R.L., în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunii de spălare a banilor.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2019 – 2020, inculpata Gomes Iuliana Livia, în calitate de Director executiv al Complexului Multifuncțional Caraiman, beneficiind de ajutorul inculpatei Ghiță Monica, în calitate de șef Serviciu Achiziții Publice în cadrul aceluiași Complex, ar fi dispus și coordonat derularea formală a două proceduri de achiziții publice, în urma cărora contractele de achiziție ar fi fost câștigate în mod nelegal de către SC Minimed Solutions SRL și administratorul acesteia.
Facem precizarea că instituția medicală Complexul Multifuncțional Caraiman este o instituție publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Consiliului Local al Sectorului 1 și finanțată de la bugetul local.
Cele două contracte ce ar fi fost atribuite în mod nelegal priveau „Sistemul integrat de telemedicină” (achiziția de holtere EKG 12 canale, EKG 3 canale, achiziția de software dispecerat ambulanță), respectiv „Extinderea Sistemului integrat de telemedicină” (achiziția a 2.700 de holtere EKG 3 canale, precum și a 2 servere).
1. Referitor la primul dintre cele două contracte, „Sistemul integrat de telemedicină”, acesta ar fi fost atribuit societății comerciale în condiții de nelegalitate, întreaga procedură de achiziție publică fiind fraudată, deoarece documentația tehnică ar fi fost întocmită cu participarea indirectă a viitorului câștigător al procedurii, acesta furnizând specificațiile tehnice ale Sistemului, care aveau caractere ce restricționau concurența și care ar fi fost folosite, inițial, în întocmirea Referatului de necesitate, iar, ulterior, preluate în documentația de atribuire și în contractul de achiziții publice, sub formă de anexe.
Mai mult, pentru a se stabili valoarea estimată a acestei achiziții publice ar fi fost mimată o procedură de Consultare a pieței la care unic ofertant de preț ar fi fost S.C. ALIAS PRIME S.R.L. (al cărei administrator în fapt ar fi tot inculpatul persoană fizică), aceasta fiind folosită ca societate paravan de către același inculpat persoană fizică, administrator al S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L.
2. Referitor la cel de-al doilea contract, „Extinderea Sistemului integrat de telemedicină”, Complexul Multifuncțional Caraiman ar fi trebuit să achiziționeze 2.700 de holtere EKG 3 canale, precum și 2 servere, sub pretextul răspândirii la nivel național a infecției cu noul virus SARS-COV-2, în ciuda faptului că nu exista o documentație medicală, atestată de specialiști, care să ateste faptul că aceste holtere pot confirma sau nu suspiciunea de infectare cu virusul SARS-COV-2, așa cum în mod fals s-ar fi precizat în Referatul de necesitate al procedurii de „Extindere a Sistemului Integrat”.
Mai mult, pentru a favoriza din nou S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L., Complexul Multifuncțional Caraiman, prin directorul său executiv, ar fi inițiat o procedură de negociere cu nerespectarea condițiilor prevăzute în Legea achizițiilor publice și ar fi organizat o procedură de „negociere fără publicare prealabilă” „fulger” (finalizată în termen de 7 zile de la declanșarea procedurii de licitație).
În plus, conform ofertei S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L. și a contractului încheiat la data de 27.03.2020 cu Complexul Multifuncțional Caraiman, operatorul economic ar fi ofertat și s-ar fi obligat la un grafic de livrare a celor 2.700 de holtere pe o perioadă de 6 luni, un termen care depășește cu mult sensul cuvântului „urgență”.
De asemenea, facem mențiunea că, după ce presa a mediatizat, la data de 02.06.2020, în sens negativ această achiziție, Complexul Multifuncțional Caraiman a decis, la 19.06.2020, rezilierea contractului încheiat cu S.C. MINIMED SOLUTIONS S.R.L. pentru diferența de 1700 de holtere ce urmau a mai fi livrate.
La comiterea faptelor, inculpata Gomes Iuliana Livia ar fi beneficiat și de ajutorul inculpaților Ghiță Monica, Apostol Laura Nicoleta și Mărășescu Constantin, care ar fi întocmit referatele de necesitate, caracteristicile tehnice ale Sistemului Integrat Telemedicină, caietele de sarcini, Strategia de contractare, Planul anual al achizițiilor, diferite rapoarte și procese verbale etc.
3. În perioada 22 noiembrie 2019 – 18 decembrie 2019, inculpatul persoană fizică, administrator al S.C. Minimed Solutions S.R.L., pentru a disimula sumele de bani primite în cadrul contractului menționat anterior, ar fi schimbat în euro suma de 196.300 lei aflată în contul societății și și-ar fi achiziționat un autoturism marca Mercedes Benz GLC. Ulterior acestei achiziții, inculpatul ar fi vândut autoturismul către SC Alias Prime SRL, societate administrată în fapt tot de același inculpat.
La data de 23.10.2020, același inculpat ar fi transferat din contul de trezorerie al inculpatei S.C. Minimed Solutions S.R.L. suma de 5.000.000 lei în contul curent al societății, iar la data de 26.10.2020 ar fi transferat suma de 3.000.000 lei în contul său personal cu titlul de dividende.
Ulterior, la data de 29.10.2020 inculpatul ar fi achiziționat contra sumei de 2.437.300 lei un imobil în Municipiul București, Sector 1, toate acestea în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a banilor câștigați în urma încheierii celor două contracte.
Din probele administrate a reieșit că prejudiciul total cauzat Complexului Multifuncțional Caraiman este de 17.205.091,34 lei. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București și cu propunerea de a se menține măsurile asiguratorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
Publicitate electorală
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Susține-ne activitatea
Donație Paypal recurentă
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donație Paypal singulară
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
Donează prin Transfer Bancar
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon
1 comentariu