Mai mulți jurnaliști ruși care participau la un protest în semn de susținere pentru fost coleg au fost arestați
Poliţia din Rusia a arestat luni mai mulţi ziarişti la o manifestaţie pentru susţinerea fostului lor coleg Ivan Safronov, consilier la agenţia spaţială Roskosmos, acuzat de trădare, informează AFP, preluată de Agerpres.
Un jurnalist al agenţiei a fost martor la cel puţin patru arestări în faţa arestului provizoriu Lefortovo din Moscova, unde este închis Safronov până la proces.
Conform organizaţiei neguvernamentale OVD-info, printre cei arestaţi se află jurnalişti de la mai multe organizaţii de presă ruse, inclusiv cotidianul economic Kommersant, precum şi un membru al sindicatului jurnaliştilor.
Manifestanţii se adunaseră la Lefortovo cu afişe şi tricouri în care cereau eliberarea lui Safronov. Aşa-numitele „pichete solitare” sunt singura formă de protest pentru care nu este necesară autorizarea prealabilă în Rusia, menţionează AFP.
Safronov, în vârstă de 30 de ani, considerat unul din cei mai buni jurnalişti ruşi în domeniul spaţial şi militar în perioada cât a lucrat la două ziare, a fost arestat la începutul lui iulie de serviciile de securitate şi acuzat că a transmis „secrete de stat” unor „servicii de informaţii străine”. El urma să fie inculpat oficial luni şi ar putea fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de până la 20 de ani.
Foştii săi colegi consideră că este vorba de o răzbunare pentru articolele care au pus de multe ori armata rusă în situaţii jenante. Safronov a fost nevoit să demisioneze de la Kommersant în 2019, iar din mai anul acesta era consilier al directorului Roskosmos, Dmitri Rogozin.
„Îl cunosc pe Ivan Safronov (…) nu cred nici o clipă acuzaţiile la adresa lui şi cred că e vorba de o răzbunare pentru activitatea lui jurnalistică”, a declarat pentru AFP Gleb Cerkassov, care a lucrat cu Safronov din 2010 până anul trecut.
Situaţia jurnaliştilor din Rusia „se înrăutăţeşte, cu tot mai puţine mass-media independente este greu să găseşti de lucru într-un loc unde să nu fii cenzurat”, a susţinut Tatiana Felghenhauer de la postul de radio Echo din Moscova.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii