G4Media.ro

Mai mulţi parlamentari ai UDMR şi PSD au iniţiat un proiect care…

sursa foto: Pexels/ Eddie Galaxy

Mai mulţi parlamentari ai UDMR şi PSD au iniţiat un proiect care prevede ca stăpânii care au câinii de rasă comună sau metişi ai acestora să nu mai fie obligaţi să îi sterilizeze

Un număr de 17 parlamentari de la UDMR, PSD şi neafiliaţi au depus la Senat un proiect de lege care prevede ca sterlizarea câinilor aparţinând raselor comune şi metişilor acestora şi care au stăpân să nu mai fie obligatorie, relatează news.ro

Propunere legislativă modifică art.13, indice 2 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân.

„Este obligatorie sterilizarea câinilor fără stăpân aparţinând rasei comune, metişii acestora, excepţie făcând exemplarele cu regim special prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, prevede proiectul de lege

Iniţiatorii motivează că în OUG 155/2001 nu este făcută o diferenţiere între obligativitatea sterilizării câinilor fără stăpân şi cei care au adoptat aceşti câini.

„Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 115/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân prevede obligativitatea sterilizării câinilor aparţinând rasei comune, precum şi a metişilor acestora fără însă a fi făcută diferenţa între câinii cu şi fără stăpân. Astfel, proprietarii câinilor care aparţin rasei comune au deopotrivă obligaţia sterilizării acestora în pofida faptului că animalele respective nu sunt abandonate, ci se bucură de supraveghere permanentă şi îngrijire din partea deţinătorilor. Mai mult decât atât, aceste patrupede sunt identificate «prin microcipare sau prin alt mijloc de indentificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor», proprietarul lor putând fi determinat oricând, astfel neexistând niciun motiv pentru care s-ar putea susţine obligaţia sterilizării lor. Pe termen lung operaţiunea sterilizării va conduce la dispariţia acesto animale, deşi de cele mai multe ori fac parte din viaţa întregii comunităţi, astfel încât nu se justifică ca acestea să dispară pentru simplul motiv că sunt de rasă comună sau metişii acestora”, arată iniţiatorii, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Parlamentarii UDMR şi PSD mai argumentează că„ mulţi câini de rasă comună s-au păstrat datori ciobanilor, nevoia de protecţie a turmelor înfăptuindu-se cel mai bine de câinii de turnă, crescuţi de-a lungul generaţiilor în natură în special pentru a lupta cu animalele sălbatice în vederea protejării diferitelor turme”.

„Acestea sunt de neînlocuit pentru stăpânii lor, câinii de rasă neputând îndeplini acelaşi rol, respectiv de a păzi oile şi alte animale precum şi de a muta, controla şi gestiona acestea”, mai indică sursa citată.

„Motivele şi nevoie specifice pe care trebuie să le îndeplinească câinii diferă foarte mult şi pot fi îndeplinite şi de cei aparţinând rasei comune. În aceste condiţii nu se justifică obligaţia sterilizării câinilor cu stăpân, ţinând cont de faptul că se află sub supravegherea proprietarilor şi astfel nu constituie un pericol sub nicio formă. Pentru motivele evidenţiate mai sus propunem ca sterlizarea câinilor aparţinând raselor comune şi metişilor acestora să nu mai constituie o obligaţie, aşa cum o asemenea obligaţie nu există în cazul câinilor de rasă”, conform expunerii de motive a propunerii legislative.

Proiectul este depus la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor, potrivit news.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Sincer, nu înțeleg .

    Intr-o țara in care exista oameni omorâți de câini in spațiul public, cineva dorește înmulțirea lir necontrolata?!…

  2. Bravo inițiatorilor. Nu vr să dispară câinii precum dinozaurii