G4Media.ro

Mai mulți politicieni scoţieni au cerut Curții Europene de Justiție să se…

Mai mulți politicieni scoţieni au cerut Curții Europene de Justiție să se pronunțe dacă Marea Britanie poate renunța la Brexit

Regatul Unit poate revoca în mod unilateral decizia sa de a părăsi Uniunea Europeană, a declarat marţi Aidan O’Neill, avocat al unui grup de politicieni scoţieni care au depus la Curtea de Justiţie a UE o petiţie referitoare la Brexit, transmite Reuters, preluată Agerpres.

Cazul prezentat de semnatarii petiţiei este acela că e esenţial pentru tratatele şi valorile Uniunii Europene ca un stat membru să poată anula o notificare de retragere a sa din UE fără a avea nevoie de acordul tuturor celorlalte state membre ale Consiliului, a explicat O’Neill într-o audiere la CJUE.

Regatul Unit urmează să părăsească blocul comunitar pe 29 martie 2019, dar deocamdată nu se ştie dacă acordul convenit duminică de premierul britanic Theresa May cu UE va fi aprobat de parlamentul de la Londra, în şedinţa prevăzută pentru 11 decembrie.

Avocaţii grupului de politicieni scoţieni respectivi doresc ca CJUE să decidă dacă Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord îşi poate anula notificarea privind retragerea din UE conform articolului 50 al Tratatului de la Lisabona fără un acord din partea celorlalte 27 de state membre.

Aidan O’Neill a explicat că semnatarii petiţiei doresc să ştie care sunt opţiunile înaintea votului din parlamentul britanic de pe 11 decembrie.

El a precizat marţi că toate părţile au convenit că articolul 50 poate fi revocat, dar a subliniat că executivul UE (Comisia Europeană) şi Consiliul Uniunii Europene susţin că acest lucru poate fi făcut numai cu acordul unanim al celorlalte 27 de state membre.

Premierul britanic Theresa May a avertizat că, în cazul în care acordul privind retragerea Regatului Unit din UE nu este aprobat de legislativ, atunci ţara sa ar putea ieşi din blocul comunitar în absenţa unui acord sau ar putea să nu mai părăsească UE deloc.

Dacă CJUE decide că Regatul Unit poate revoca în mod unilateral Brexit-ul, atunci parlamentarii britanici ar avea o a treia opţiune viabilă, pe lângă acordul semnat pe 25 noiembrie la Bruxelles şi ceea ce miniştrii britanici descriu drept un scenariu haotic în cazul lipsei acordului – rămânerea în blocul comunitar după un al doilea referendum.

Articolul 50 stipulează că, în cazul în care un stat membru decide să se retragă din UE, el are la dispoziţie doi ani pentru a conveni cu cele 27 de ţări rămase în UE un acord de retragere, deşi acest proces poate fi prelungit în cazul în care Consiliul European decide în unanimitate în această privinţă.

Nu există nicio altă menţiune la eventuala schimbare a unei asemenea decizii de către un stat membru.

Deputata Joanna Cherry, membră a Partidului Naţional Scoţian şi semnatară a petiţiei, a afirmat că Theresa May încearcă să-i şantajeze pe parlamentari pentru a susţine acordul, susţinând că singura alternativă este să nu existe niciun acord cu UE privind termenii retragerii Regatului Unit din blocul comunitar.

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat duminică, la Bruxelles, acordul privind ieşirea Regatului Unit din blocul comunitar, precum şi declaraţia care schiţează relaţia post-Brexit cu Londra. Regatul Unit devine astfel prima ţară care părăseşte UE.

Acordul de retragere, ce are 585 de pagini, detaliază condiţiile juridice ale ieşirii Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din UE la 29 martie 2019.

Liderii din UE s-au exprimat de asemenea în favoarea „unei relaţii cât mai strânse posibil” cu Londra după Brexit.

Sursa foto: pixabay.com

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. ca idee, e snp, scotish national party. dar e de fapt socialist national party. nu difera de loc de psd. deloc. si vor face tot ce le sta în putință sa puna bețe în roate decat sa puna umarul

  2. Eram absolut sigura ca madam May va trece la santaje, ea de fapt a dat din coate sa ajunga prim-ministru, tocmai pentru a fi sigura ca se face tot posibilul ca Marea Britanie sa iasa din UE. Si poti fi sigur de asta, doar daca o faci cu mana ta. Cumatra asta a fost ministru de interne, si cum in specificul muncii ei intalnea deseori probleme cu emigranti, a ajuns la concluzia ca trebuie sa se inceteze odata cu migrantii astia. Si tineti cont ca oricum, MB nu avea repartizate cote de migranti cum aveau celelalte state UE. Auzi in ce hal a ajuns si MB – ministru de interne sa fie prim-ministru, ca sa vedem enormitatea si necazurile interne ale Angliei, sa ne-o imaginam prim-ministru pe secretara de videle carmen dan. Cred ca am deveni instant china sau rusia.