Mai puţin de 2% dintre locuitorii Brașovului s-au implicat în proiectul de bugetare participativă prin care Primăria finanţează proiecte depuse şi votate de localnici
Doar 4.000 dintre cel aproximativ 300.000 de locuitori ai municipiului Braşov s-au implicat în proiectul de bugetare participativă lansat anul trecut de municipalitate, prin care administraţia locală le-a propus localnicilor să iniţieze proiecte pe care le doresc implementate în cartierul lor şi care vor fi finanţate de la bugetul local. Primăria Braşov a alocat celor mai votate proiecte suma de două milioane de lei.
Proiectul de bugetare participativă al Primăriei Braşov a fost lansat în luna noiembrie a anului trecut, când braşovenii au fost invitaţi să transmită autorităţilor locale ce proiecte doresc să fie implementate în oraş, acestea fiind apoi selectate şi supuse votului cetăţenilor.
Conform datelor furnizate de Primăria Braşov miercuri, 53 de braşoveni au transmis propuneri sau idei pe care municipalitatea ar trebui să le implementeze în anul 2022, 16 proiecte grupate în patru categorii au fost selectate pentru etapa de vot, iar în cursul lunii ianuarie, cât a fost deschisă sesiunea de votare, 3.906 braşoveni au votat.
În urma scrutinului, au fost votate proiectele: ”Parcări sigure pentru biciclete“, ”Grădini urbane comunitare”, ”Amenajarea de grădini muzicale în spaţii comune” şi ”Pistă pentru alergat în parcul Tractorul”.
Pentru că suma estimată pentru implementarea celor patru proiecte este de 1.533.000 lei, mai mică decât bugetul total alocat bugetării participative, a fost ales un al cincilea proiect, care primeşte diferenţa până la epuizarea bugetului.
Astfel, suma de 467.000 de lei a fost alocată proiectului „Toaletă publică în parcul Tractorul“, pentru care au votat 311 braşoveni.
”Toţi cei care au propus proiectele câştigătoare vor fi invitaţi să facă parte în echipele de proiect, vor putea să fie project manageri în cadrul acestor echipe, dacă vor dori acest lucru. De asemenea, în cazul în care vom avea alocările bugetare aprobate în votul din 11 februarie, şi cei care au propus idei care vor fi prinse în buget vor fi invitaţi să facă parte din echipele de implementare. Cred că este un gest normal, un semn de a recunoaşte implicarea şi dorinţa de implicare a cetăţenilor şi un pas bun pentru anii următori”, a declarat primarul municipiului Braşov, Allen Coliban.
Conform recensământului din 2012, municipiul Braşov are peste 275.000 de locuitori, însă se estimează că cifra reală a locuitorilor municipiului a crescut cu câteva zeci de mii în ultimul deceniu.
sursa: News.ro, sursa foto: Facebook/ Allen Coliban
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.