G4Media.ro

Mai sunt Statele Unite un aliat al Europei? (Editorial Le Point)

Photo by NICHOLAS KAMM / AFP

Mai sunt Statele Unite un aliat al Europei? (Editorial Le Point)

Editorial al publicației franceze LE POINT, preluat de Rador:

Din declarațiile făcute de Trump și oficialii săi în această săptămână nebună, trebuie să reţinem disponibilitatea lui de a marginaliza Europa, de a îmbrățișa Rusia și de a abandona Ucraina.

„Cu astfel de prieteni, nu ai nevoie de dușmani”, spune înțelepciunea populară. În câteva cuvinte, în timpul unui interviu improvizat la reședința sa din Mar-a-Lago, noul președinte american a făcut un viraj diplomatic fără precedent marți, 18 februarie. El a încălcat termenii unei alianțe care a unit Occidentul timp de optzeci de ani, exonerându-l de orice vină pe cel care, pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial, a atacat o țară europeană vecină. El a acuzat, în cele din urmă, victima invaziei și masacrelor care au însoțit invazia de incompetență, de parcă ea ar fi cea responsabilă pentru acest atac foarte grav la adresa dreptului internațional.

Donald Trump ar putea, fără îndoială, să se felicite pentru o zi în care diplomații săi aflaţi în Arabia Saudită au reînnoit relațiile cu Rusia pentru prima dată în trei ani. Ceea ce ar putea duce cel puțin la o încetare rapidă a focului în Ucraina și la întoarcerea Moscovei în ligile mari, poate descurajând-o astfel de o apropiere excesivă de Beijing. Mai mult, el nu era evident nemulțumit că această reluare a contactului a avut loc fără prezența unei Europe pe care predecesorul său o dinamizase, dar pe care a decis să o marginalizeze pentru că îi disprețuiește slăbiciunea și căreia în cel mai bun caz nu va acorda decât un loc în spate în negocierile care vor urma.

Dar de ce președintele american, când a anunțat că se va întâlni cu Putin înainte de sfârșitul lunii, a trebuit să-l atace pe liderul ucrainean spunând textual: „Am auzit că Zelenski s-a plâns că nu a participat la conversațiile noastre. Cine se crede, acest om „groaznic de incompetent”, care nu ar fi trebuit să lase niciodată să înceapă conflictul când ar fi fost nevoie doar de un acord pentru a-l evita!” ? Trump părea astfel să fi uitat că războiul care era latent din 2014 s-a reluat pentru că Rusia a invadat Ucraina în urmă cu aproape trei ani.

Și asta nu este tot: susținând una dintre cererile Rusiei ca Ucraina să organizeze alegeri rapid înainte de orice negocieri, Trump a susținut că Zelenski – „Urăsc să spun asta”, a spus el, simulând curtoazia – are sprijinul abia a 4% din populația sa”. O declarație care face parte din ceea ce clanul Trump numește fără îndoială „realități alternative” și care este, în orice caz, în concordanță cu ceea ce răspândește propaganda Moscovei. Cu excepția faptului că cel mai recent sondaj arată că acest lucru este fals: Zelenski se bucură de un rating de aprobare de 57% în țara sa, în creștere cu 4 puncte față de decembrie.

Acest șir de remarci disprețuitoare despre un lider care are meritul, de trei ani, că a fost sufletul rezistenței țării sale împotriva unei invazii inamice se adaugă la impresia că Trump și echipa sa și-au încheiat deja negocierile unu-la-unu cu Moscova chiar înainte de a le începe cu adevărat: acceptarea împărțirii Ucrainei, refuzul de a lăsa țara să ia în considerare aderarea la NATO, cererea făcută europenilor de a-şi ridica sancţiunile economice împotriva Rusiei, dacă vor să participe la negocieri. O situație care a determinat cotidianul „Financial Times” să pună această întrebare de neimaginat în urmă cu câteva săptămâni: „Mai sunt Statele Unite aliatul nostru?”

Americii lui Trump nu-i place Europa așa cum este: neîncrederea ei în populism, reticența față de libertarianismul nestăpânit, lipsa de eforturi pentru a-și asigura apărarea, corectată din fericire astăzi de dorința de a-și recâștiga puterea și un rol, în fața unei Americi infidele trecutului său. Statele Unite ale lui Donald Trump par să fie pe linia critică pe care vicepreședintele american a exprimat-o răspicat la conferința privind securitatea în Europa de weekendul trecut: „Adevăratul dușman al Europei nu este Rusia sau China, ci cel din interiorul ei, care ignoră voința alegătorilor și îngrădește libertatea de exprimare”. Cu asemenea prieteni…

Traducerea Rador: Rodezia Costea

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Categoric nu mai este. Și nu va mai fi niciodată. EUropa trebuie să înțeleagă asta și să-și vadă de treaba ei.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.