G4Media.ro

MAI vrea să extindă sistemul RO-ALERT / Se dorește ”interconectarea cu radioul…

MAI vrea să extindă sistemul RO-ALERT / Se dorește ”interconectarea cu radioul şi televiziunea, pentru a asigura o acoperire cât mai largă şi o comunicare eficientă”

Îmbunătăţirea, actualizarea şi extinderea sistemului RO-ALERT pentru a asigura o avertizare cât mai eficientă şi rapidă a populaţiei în cazul unor situaţii de urgenţă au fost discutate, miercuri, într-o şedinţă de lucru la Ministerul Afacerilor Interne, de reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţiei Naţionale Apele Române şi ai Institutului Naţional de Hidrologie, anunță Agenția de presă Rador, care citează București FM.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a DSU, s-a analizat modul actual de transmitere a mesajelor şi s-au identificat posibile îmbunătăţiri pentru a optimiza funcţionarea acestui sistem.

Un alt aspect important abordat în cadrul întâlnirii a fost diversificarea metodelor şi modurilor de transmitere a mesajelor prin RO-ALERT, inclusiv posibilitatea de a transmite mesaje în funcţie de categoria şi gravitatea evenimentului, precizează sursa citată.

Discuţiile au vizat posibilitatea interconectării cu alte aplicaţii şi platforme, inclusiv radioul şi televiziunea, pentru a asigura o acoperire cât mai largă şi o comunicare eficientă către cetăţeni în diferite situaţii de urgenţă.

Totodată, au fost purtate discuţii despre îmbunătăţirea mecanismului de alertare privind fenomenele meteorologice şi optimizarea acestora, prin modernizarea reţelei naţionale de staţii meteorologice, proiect aflat în derulare de către ANM.

„Această acţiune va îmbunătăţi performanţele prognozelor, avertizările meteorologice şi timpul de răspuns în vederea informării factorilor de decizie şi a populaţiei, pentru prevenirea şi diminuarea pagubelor datorate fenomenelor meteorologice periculoase, inclusiv situaţiile de vreme severă imediată”, precizează sursa citată.

A fost prezentat şi un raport de progres, în care s-au evidenţiat realizările până în prezent şi s-au conturat obiectivele viitoare ale îmbunătăţirii sistemului RO-ALERT. Eforturile sunt orientate către automatizarea acestuia, astfel încât să poată fi acţionat rapid şi eficient în momente critice.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Asta mai trebuia, sa aflam la Timișoara ca îs ursi în Brașov.