Maia Sandu anunță reformarea armatei Republici Moldova. Crește procentul din PIB alocat sectorului militar și numărul soldaților angajați pe bază de contract
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat joi seara într-o emisiune video că armata Republica Moldova va fi reformată la standarde mai bune ce privesc o mărire a alocării din PIB pentru sectorul de apărare, precum și calitatea și numărul soldaților ce vor face parte din aceasta.
„Nu putem avea o armată numeroasă, pentru că suntem o țară mică. Dar oricum trebuie să avem o armată care dispune de tot ce este necesar ca să asigurate securitatea oamenilor și a țării. Iar pentru asta trebuie finanțare și noi asta vom face. Reforma armatei a fost planificată și până la izbucnirea acestui război.
Și este vorba, în primul rând, de îmbunătățirea condițiilor pentru soldați. Asta presupune și majorarea numărului soldaților angajați pe bază de contract. Asta ne va permite reducerea numărului militarilor în termen […] Când a fost scrisă Constituția și a fost prevăzut statutul de neutralitate, trebuia să fie indicat câte procente din PIB pot fi cheltuite pentru finanțarea armatei”, a precizat șefa statului de la Chișinău.
Ea a precizat că în curând guvernarea va veni cu o serie de anunțuri prin planurile de reformare a sectorului militar.
„Sper că în curând vom veni cu anunțuri concrete în privința acestor planuri […] Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina ne demonstrează că războiul este ceva posibil, iar noi trebuie să ne protejăm”, a precizat șefa statului în emisiunea „Teritoriul liber” a portalului de limbă rusă lisa.md.
Maia Sandu a adăugat că Republica Moldova nu poate ajuta în acest moment Ucraina din punct de vedere militar din cauza slabei dotari a armatei naționale a Republicii și că acele avioane MIG de care s-a vorbit pentru a fi oferite Ucrainei nu sunt funcționale.
„Țara noastră nu are tehnică militară modernă. În al doilea rând, avem Constituția care ne spune că nu putem face acest lucru. Mai avem și o decizie a Curții Constituționale din 2017 care explică foarte clar ce presupune neutralitatea. Noi putem să-i ajutăm pe alte domenii, dar sunt țări mult mai dotate decât noi care pot ajuta Ucraina pe domeniul militar. MIG-urile nu sunt funcționale și acest lucru are la bază atât proasta administrare, cât și corupția”, a mai precizat Sandu.
Bugetul Republicii Moldova pentru apărare în 2021 a fost de 0,4% din PIB, adică 793 de milioane de lei moldovenești [aproape 40 de milioane de euro]. Pentru 2022, bugetul destinat sectorului de apărare a fost suplimentat cu 128 de milioane de lei moldovenești [aproape 6,4 milioane de euro].
Foto: Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în vizită la Ministerul Apărării din Republica Moldova, la invitație ministrului Apărării, Anatolie Nosatîi. Sursa/Ministerul Apărării din Republica Moldova
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
7 comentarii