G4Media.ro

Maia Sandu avertizează că și Republica Moldova își va pierde libertatea dacă…

Foto: captura presedinte.md

Maia Sandu avertizează că și Republica Moldova își va pierde libertatea dacă Rusia triumfă în Ucraina

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a dat asigurări luni, la Praga, că o eventuală victorie a Rusiei asupra Ucrainei va duce la sfârşitul ţării sale ca stat liber, transmite EFE, citat de Agerpres.

„Dacă Rusia ar triumfa, acest lucru ar pune capăt, probabil, şi existenţei Republicii Moldova ca stat liber”, deoarece ar însemna pierderea libertăţilor politice şi civice, a spus Sandu la deschiderea „Forumului 2000” de la Praga.

După ce a denunţat că invazia rusă a fost „menită să pună capăt existenţei Ucrainei ca stat suveran şi a poporului ucrainean ca naţiune”, politiciana în vârstă de 51 de ani i-a îndemnat pe aliaţii Kievului să împiedice victoria Rusiei.

Mai mult, pentru a-şi consolida democraţia, Republica Moldova speră să facă progrese pentru a se integra pe deplin în Uniunea Europeană (UE), a adăugat ea.

După ce, decenii la rând, a făcut parte din fostul bloc sovietic, a venit momentul ca ţara cu 2,7 milioane de locuitori „să urmeze lumina de la capătul tunelului şi să intre într-un refugiu sigur în UE şi să-şi consolideze democraţia”, a subliniat Sandu.

În martie 2022, la câteva zile după începerea invaziei ruse în Ucraina, Republica Moldova a solicitat oficial aderarea la UE şi i s-a acordat statutul de ţară candidată în acelaşi an.

În timpul vizitei sale la Praga, Sandu urmează să se întâlnească luni cu prim-ministrul ceh Petr Fiala.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. Stim prea bine. Doar cei de la AUR si SOS o ard ca si cum nimic nu se intampla grav cu Moldova. Rusia o sa negocieze alipirea Moldovei cu Romania de o eventuala iesire a noastra din UE si NATO!!! Santaj!!! Se vor folosi de Transnistria sa porneasca alt razboi local!

    • Agetii RuZiei platiti prin ambasada RuZiei unde se duc sa faca plecaciuni sau prin PSD la intalnirile lui Simion cu Dincu si Ciolacu asta si vor sa ne amaneteze tara la rusi alaturi de Moldova.

    • USL e inflitrat si de rusi si de chinezi

  2. Imediat apar „patriotii” platiti cu ruble sa recite refrenul impus de la Kremlin:”Basarabia e Romania”,pe sistemul Crimeea e Rusia sau Transilvania e Ungaria….
    Revizionismul e o tam.penie,granitele recunoscute international sunt cele reale. Noi vrem Basarabia si Bucovina,Ungaria vrea Transilvania si Banatul si Transcarpatia si sudul Slovaciei,iar rusii vor…tot.
    Vorbim totusi despre un stat independent: Republica Moldova ca si cum noi suntem stapanii lor,pe ei ii intreaba cineva daca au vreo treaba cu Romania?
    Iar in eventualitatea imposibila in care noi am anexa aceasta tara,cum am rezolva situatia cu Gagauzia si Transnistria?Am fi vecinii sovieticilor,motiv de denazificare a Romaniei s-ar gasi rapid.

    • Atât de independent este acest stat încât nu știu câți au cetățenie română (și cine știe câți pe cea rusă). Inclusiv doamna președinte. Deci nu trebuie să îi întrebe nimeni, ei singuri au treabă cu România.