Maia Sandu la TVR: „Faptul că România a împărțit cu noi vaccinul în situația în care avea nevoie și ea de acest vaccin este un dar foarte, foarte prețios pentru Republica Moldova”
Președintele Maia Sandu a mulțumit României pentru ajutorul acordat în ultima decadă Republicii Moldova, inclusiv cel actual care vizează donația de vaccinuri în plină pandemie de coronavirus, întrebată fiind într-un interviu la TVR, joi seară, dacă România a devenit primul stat la care Republica Moldova poate apela în situații de criză pentru sprijin.
„Da, bineînțeles și acestă criză a demonstrat acest lucru și am avut și în trecut astfel de experiențe. Noi apreciem foarte mult ajutoarele pe care le-am primit pentru ca să reconstruim grădinițe și școli în Republica Moldova. Apreciem și investiția pe care o face România în studenții basarabeni. Apreciem toate aceste ajutoare. Dar, vaccinul pe care l-am primit cu tot cu materialele de protecție în această perioadă de criză, atunci când era imposibil în altă parte să găsim vaccin. Faptul că România a împărțit cu noi vaccinul în situația în care avea nevoie și ea de acest vaccin este un dar foarte, foarte prețios și cetățenii Republicii Moldova înțeleg cât de prețios este acest dar și apreciază acest lucru. Avem această donație, avem și disponibilitatea guvernului României să ne vândă vaccin dincolo de cele 300.000 de doze. Așadar, chiar sunt niște daruri prețioase”, a declarat Maia Sandu la TVR.
Ea a mai spus că nu numai că autoritățile de la București nu numai că și-au ținut promisiunea de a livra dozele promise Chișinăul, dar a venit și cu mai multe doze de vaccin.
În ceea ce privește alegeri parlamentare anticipate ce vor fi organizate pe 11 iulie, Maia Sandu a declarat la TVR că spera ca mandatul de încredere oferit de cetățenii Republicii Moldova pentru ca ea să devină președinte, îil vor oferi policienilor onești care urmează să ajungă în Parlament pentru „ca să putem să facem toate reformele necesare”.
Chișinăul, spre Vest din punct de vedere economic
Întrebată fiind despre relațiile economice pe care Republica Moldova le are cu Comunitatea Statelor Independente (CSI) și Uniunea Europeană, Maia Sandu a răspuns că mai există producători la Chișinău care încă mai exportă în est, chiar dacă exporturile spre UE se cifrează astăzi undeva la 65-70% din totalul lor.
„Societatea noastră este divizată. Atunci când vorbim în special despre relații economice, sunt oameni care își doresc să exporte producția din Moldova în continuare și în Est. Această comunitate CSI oferă un anumit regim comercial cu țările care fac parte din CSI. Sunt oameni care își doresc ca acest regim cu CSI să poată fi folosit în continuare. Este adevărat că regimul de liber schimb cu UE ne oferă oportunități enorme, extraordinare”, a declarat Maia Sandu.
Ea a afirmat că Republica Moldova s-a orientat foarte multe spre piețele europene în ultimii ani, ca urmare a introducerii în 2013 a embargoul la produse moldovenești de către Rusia, principala piață de desfacere a produselor moldovenești din 1991 de la indendența statului până în momentul introducerii acestui embargo comericiale de la Moscova.
„Dacă vedeți cum s-a schimbat structura exporturilor Republicii Moldova în ultimii ani, datorită acestui acord de liber schimb, o să vedem că schimbările sunt foarte mari. Veți vedea că exporturile noastre că țările UE au crescut foarte mult. Apropo, și exporturile către România au crescut foarte mult. În același timp, încercăm să păstrăm oportunități economice și la Est, în măsura în care este posibil acest lucru”, a mai spus președintele Republica Moldova.
Foto: Președintele Republicii Moldova într-un duplex Chișinău-București la postul public de televiziune din România. Sursa/Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
14 comentarii