Maia Sandu presează pe soluționarea „furtului miliardului” din băncile moldovene. Oligarhii Ilan Șor și Vlad Plahotniuc, principalii suspecți
Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a avut, luni seara, o întrevedere cu procurorul general, Alexandr Stoianoglo, în care i-a propus acestuia un ajutor substanțial din partea partenerilor de dezvoltare ai Republicii Moldova pentru a impulsiona justiția, îndeosebi pe cazuri mari de corupție, inclusiv cel al „furtului miliardului” de dolari din sistemul bancar moldovenesc. Principalele două nume implicate în dosar sunt ale oligarhilor Ilan Șor și Vlad Plahotniuc.
„Am avut o discuție cu Procurorul General, Alexandr Stoianoglo. Am repetat disponibilitatea Președinției de a atrage resurse externe pentru a ajuta Republica Moldova să investigheze dosarele mari de corupție și fraudă bancară”, a scris Maia Sandu pe pagina sa, după întâlnirea cu Stoianoglo.
Șefa statului adăugat că este în contact pe această cu entități din Uniunea Europeană pregătite să ajute cu expertiză și implicare pe aceste cazuri
„I-am propus să accepte posibilitatea implicării unui institut european specializat care să ofere suport pentru recuperarea activelor pierdute de țara noastră în urma schemelor de corupție și delapidare. Instituția respectiva și-a exprimat disponibilitatea să ajute țara noastră, dacă va exista o astfel de cerere din partea Procuraturii. Voi continua să conving partenerii internaționali să ne ofere ajutor în investigarea crimelor financiare și întoarcerea banilor în țară,” a detaliat Maia Sandu.
Președintele Maia Sandu are o agenda reformistă proeuropeană, iar principalele ei teme sunt legate de lupta anticorupție, reforma sistemul judecătoresc și scoaterea acestuia de sub influența politicului. De altfel, în prima sa vizită la Bruxelles din ianuarie 2011, Maia Sandu s-a întâlnit cu șefa Parchetului Europea, Laura Codruța Kovesi, căreia i-a cerut ajutorul pe marile dosare de corupție de la Chișinău.
Interes pe dosarul „Furtul Miliardului”
În ultimele luni, după debarcarea și pierderea alegerilor prezidențiale de către Igor Dodon în noiembrie 2020, procurorul general Stoianoglu a manifestat interes în a investiga „furtul miliardului”, în care principalul suspect și condamnat în primă instanță este oligarhul fugar, dar și deputat în Parlament, Ilan Șor.
Pe lângă Șor, și alt mare oligarh, Vlad Plahotniuc, este pus sub învinuire în acest dosar. Plahotniuc a și fost dat în urmărire internațională, iar autoritățile moldovene au făcut o cerere de extrădare din SUA în 2020.
La finele lunii trecute, Stoianoglo declara că Banca Națională a Moldovei (BNM) nu dorește șă contribuie la investigațiile în dosarul „Furtul Miliardului”. Acest lucru a stârnit o reacție din partea BNM care a replicat că „a colaborat și colaborează pe deplin cu organele de urmărire penală, oferind toate materialele existente, explicații, specialiști etc. la solicitarea acestora, precum și din proprie inițiativă”.
Joia trecută, pe 11, martie, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de la Chișinău a desfășurat percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu al unui fost administrator special al Băncii de Economii (BEM), Ion Ropot, care deține și funcția de șef de departament al Băncii Naționale a Moldovei (BNM), potrivit portalul Anticorupție.md
Ropot a fost reținut în baza bănuielii de comitere a abuzului de serviciu ce poate fi pedepsit de la trei la opt ani de închisoare.
Perchezițiile efectuate de joia trecută au legatură cu decizia acordării garanțiilor de stat la Banca de Economii a Moldovei (BEM), controlată la acea vreme oligarhul Ilan Șor, creierul din spatele operațiunii „furtul miliardului” eecutată între 2012-2014. Grosul banilor (circa 80% dintr-un miliard de dolari) a fost atunci sustras în ultima săptămână de dinaintea alegerilor parlamentare din noiembrie 2014. Banii ar fi reprezentat la acea dată circa 15% din PIB-ul țării.
Anchetatorii au tras la concluzia că, din momentul instituirii supravegherii speciale a BEM de către Banca Națională a Moldovei, pe 27 noiembrie 2014, banca a restituit depozitele persoanelor fizice și juridice din garanțiile de stat, inclusiv companiei Veb Solution, un offshore din Panama implicat în „furtul miliardului”. În această perioadă, administrator special al Băncii de Economii a fost Ion Ropot, fostul șef al departamentului de supraveghere specială din cadrul Băncii Naționale. (sursa foto: Facebook/ Maia Sandu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii