G4Media.ro

Maia Sandu semnează cu Consiliul Europei un plan pentru reforme pentru combaterea…

Maia Sandu, Consiliul Europei, UE

Maia Sandu semnează cu Consiliul Europei un plan pentru reforme pentru combaterea corupției și respectarea drepturilor omului în valoare de 13,6 milioane de euro

Consiliul Europei a lansat, luni, Planului de acțiuni al Consiliului Europei pentru Republica Moldova pentru anii 2021-2024 în prezența președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu și a secretarului general al Consiliului Europei, Maria Pejcinovici Burici.

Documentul semnat astăzi stabilește prioritățile de cooperare pentru următorii patru ani între cele două părți și are ca scop principal susținerea reformelor democratice și implementarea standardelor Consiliului Europei privind democrația, statutul de drept și respectarea drepturilor omului în Republica Moldova.

Valoarea planul se ridică la 13,65 milioane de euro, bani care vor fi alocați către reformarea mai multor domenii.

Documentul presupune ajutor și asistență din partea Consiliul Europei în domeniile prioritare – reforma sectorului justiției, axată pe asigurarea integrității și independenței actorilor din justiție, precum și a transparenței, responsabilizării și eficienței sectorului, reforma sistemului penal și cel al penitenciarelor, inclusiv cu privire la prevenirea torturii și a relelor tratamente.

Planul mai atinge și problematica combeterii corupției și spălării banilor, libertatea întrunirilor; combaterea discriminării, crimelor și discursului de ură și consolidarea independenței presei, în special cu privire la agenția de reglementare și radiodifuzorul public. Un capitol aparte este dedicat măsurilor de consolidare a încrederii între diferiți actori de pe cel două maluri ale Nistrului.

Președintele Maia Sandu a menționat, în cadrul discursul său de la Strasbourg, că lupta împotriva corupției și reforma justiției sunt prioritatea numărul unu al acestei foi de parcurs.

„Acest nou plan este produsul unei strânse cooperări dintre Consiliul Europei și autoritățile moldovene, fiind o declarație clară a intențiilor noastre comune. El reflectă angajamentul de a susține țara, ajutând-o să facă față necesităților în corespundere cu standardele europene și să implementeze recomandările monitorilor. Implementarea recomandărilor GRECO va spori capacitățile de recuperare a bunurilor delapidate, de combatere a spălării banilor, finanțării terorismului și a altor practici corupte și ilegale”, a mai spus ea.

Maia Sandu a mai subliniat că noul plan de acțiuni reconfirmă angajamentul Republicii Moldova pentru o cooperare profundă cu Consiliul Europei și intenția sa de a continua transformarea țării.

„Consiliul Europei, a fost pentru noi, timp de 26 de ani, un partener de încredere, un gardian al valorilor și standardelor europene, o gazdă pentru dezbateri deschise și sincere. Această relație este vitală pentru noi. Lupta cu corupția și reformarea justiției sunt prioritățile principale ale noii foi de parcurs și acestea sunt și prioritățile mele de bază în Republica Moldova”, a mai subliniat șefa statului.

Foto: Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu (dreapta) și secretarului general al Consiliului Europei, Maria Pejcinovici Burici (stânga). Sursa/Facebook

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Sunt curios cum o sa combata coruptia de banii aia? Cum ii cheltuie? Ce face cu ei?

  2. Gigi Becali semneaza la echipa pe mai multi bani.

  3. Saraca cat e de naiva .
    Asa credea si USR ca va muta muntii din loc si a dat cu mucii in fasole dupa numai 3 luni.

  4. Anticoruptie = justitia aservita intereselor economice americano-germane, privatizari pe banda rulanta, dosare penale la comanda

    din nefericire, moldovenii si ucraineni vor trece prin experimentul „romania” de colonizare a institutiilor de forta si controlarea executivului+legislativului prin justitie

    • Iar ati venit ma cu colonizarea voastra. E de 1000 de ori mai fain sa lucrezi pentru o multinationala decat Tiriac sau Becali, patronii romani vechi sunt doar stapani de sclavi.