Maior, după audierea în comisia de control al SRI: Să fie audiați Liviu Dragnea și Victor Ponta
Fostul director al SRI, George Maior, a declarat marți, la finalul audierii în comisia parlamentară de control al Serviciului, că ar trebui chemați și Liviu Dragnea și Victor Ponta pentru a oferi lămuriri suplimentare despre multiplele alegaţii privind interceptări ilegale, ofiţerii acoperiţi, incompatibili sau presiuni asupra justiţiei.
“Am cerut Comisiei să reflecteze serios dacă la multiplele alegaţii privind interceptări ilegale, ofiţeri acoperiţi, incompatibili, presiuni asupra justiţiei să se aducă dovezi şi să se audieze şi alte persoane, domnul Liviu Dragnea, Victor Ponta etc”, a spus George Maior, la finalul audierilor din Comisia SRI, potrivit News.ro.
El a mai spus că la audieri a fost abordat şi subiectul protocoalelor secrete şi a susţinut necesitatea acestora.
“În rest, am discutat foarte mult şi despre protocoale, de proceduri interne. Eu am susţinut necesitatea acestor protocoale, având în vedere etapa istorică prin care a trecut România. Am susţinut că Serviciul a fost întotdeauna în cadrul legii şi al Constituţiei şi că, până la urmă, puterea adevărului va prevala în faţa unor alegaţii şi chiar a unor calomnii care se mai spun”, a mai explicat el.
Cu privire la clarificarea unor aspecte privitoare la relaţia sa cu fostul şef ANI Horia Gorgescu, ambasadorul a afirmat: “Am spus că domnul Georgescu a fost un profesionist la ANI, dar că, din punct de vedere al SRI, SRI nu produce dosare, doar transmite informaţii şi că răspunderea acestor informaţii aparţine Agenţiei care le primeşte”.
George Maior a fost audiat aproximativ 4 ore în Comisia de control parlamentar a activităţii SRI, pentru a lămuri aspecte privitoare la activitatea sa din perioada în care a fost directorul SRI.
(Foto: Inquam Photos / George Calin)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii