G4Media.ro

Majoritatea scoţienilor nu au nicio religie, o premieră în Regatul Unit /…

Photo 31123735 © Diego Vito Cervo | Dreamstime.com

Majoritatea scoţienilor nu au nicio religie, o premieră în Regatul Unit / În ultimii 20 de ani, numărul persoanelor care se identifică drept enoriași ai Bisericii Scotiei a scăzut cu 20%

Majoritatea scoţienilor nu revendică nicio apartenenţă religioasă, o situaţie fără precedent pentru o naţiune constitutivă a Regatului Unit, potrivit datelor difuzate marţi de serviciul pentru recensământ, informează AFP, citată de Agerpres.

Conform rezultatelor unui studiu realizat în 2022, 51,5% din populaţie se consideră ”non-religioasă”, în comparaţie cu 36,7% în 2018 şi 27,5% în 2001.

Numărul persoanelor care se identifică drept enoriaşi ai Bisericii Scoţiei, protestante, a scăzut cu peste un milion de persoane din 2001 în acest teritoriu cu peste cinci milioane de locuitori. Aceştia constituie 20,4% din populaţie.

Procentul reprezentat de creştini catolici s-a diminuat de la 15,9% la 13,3%, în comparaţie cu cea a populaţiei de confesiune musulmană, care a crescut de la 1,45% la 2,2% în decursul a 10 ani.

Aceeaşi tendinţă se prezintă în restul Regatului Unit.

În Anglia şi în Ţara Galilor, răspunsul ”nicio religie” s-a plasat pe locul al doilea la cel mai recent recensământ, din 2021, când a înregistrat un procent de 37,2% faţă de 25,2% în 2011.

Pentru prima dată, mai puţin de jumătate (46,2%) din populaţia Angliei şi a Ţării Galilor se considera ”creştină” în 2021.

În Irlanda de Nord, proporţia persoanelor care nu revendică nicio apartenenţă religioasă a crescut de la 10,1% la 17,4% în acelaşi deceniu.

Cel mai recent recensământ a arătat că în prezent catolicii sunt mai numeroşi decât protestanţii, răsturnare de situaţie istorică pentru această provincie creată în urmă cu un secol ca enclavă protestantă într-o Irlandă catolică şi marcată de conflicte interreligioase.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Încet, încet, religia, o relicvă a trecutului, dispare în lumea civilizată. În România, însă, nivelul de îndoctrinare religioasă rămâne ridicat. Vor trebui să treacă aproximativ trei generații până când va dispărea și din spațiul carpato-danubiano-pontic.