G4Media.ro

Malta devine prima țară din Uniunea Europeană care legalizează canabisul pentru uz…

Sursa foto: Unsplash / David Gabrić

Malta devine prima țară din Uniunea Europeană care legalizează canabisul pentru uz personal

Malta a devenit prima țară din Uniunea Europeană care a legalizat canabisul pentru uz personal, relatează Euronews.

Parlamentarii maltezi au aprobat marți o reformă legislativă care le permite cetățenilor să cultive și să dețină cantități limitate de marijuana.

Conform noii legi, cetățenilor cu vârsta de peste 18 ani li se va permite să dețină până la șapte grame de canabis și să cultive până la patru plante de canabis acasă.

Parlamentul Maltei era de așteptat să adopte proiectul de lege, care a fost susținut de prim-ministrul Robert Abela.

Partidul naționalist de opoziție a criticat reforma, spunând că aceasta va „normaliza și crește consumul de droguri” în țară.

Proiectul de lege a fost aprobat cu majoritate de voturi în parlament și va fi promulgat la sfârșitul acestei săptămâni de către președintele Maltei, George Vella.

Premierul Abela a reiterat că, potrivit legii reformate, traficul de droguri va rămâne ilegal.

„Legislăm pentru a aborda o problemă, cu o abordare de reducere a riscurilor prin reglementarea sectorului, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să recurgă la piața neagră”, a argumentat el în parlament luna trecută.

Cetățenii maltezi vor fi în continuare amendați cu până la 100 de euro dacă sunt prinși în posesie cu cantități între 7 și 28 de grame de canabis.

Pedeapsa crește la 235 de euro dacă consumă drogul în public și între 300 și 500 de euro dacă consumă drogul în fața copiilor.

Organizațiilor non-profit li se va permite să producă plante de canabis pentru a le vinde la cel mult 500 de membri, atâta timp cât acestea nu sunt situate în apropierea școlilor sau cluburilor de tineret.

Legea va fi supravegheată și aplicată de un nou organism public din Malta – Autoritatea pentru Utilizarea responsabilă a Canabisului.

Malta este acum prima țară europeană care a introdus legi care reglementează în mod specific consumul de canabis în scopuri recreative.

În octombrie, Luxemburg a anunțat planuri de a permite cultivarea acasă și consumul privat de marijuana, în timp ce noul guvern german ia în considerare și legalizarea utilizării sale recreative.

În Țările de Jos, deținerea, consumul și vânzarea cu amănuntul a până la cinci grame de canabis sunt tolerate din 1976 în așa-numitele „coffee shops”.

Între timp, în Spania, producția de canabis este permisă pentru consumul personal, dar nu pentru comerț și uz public.

Malta – cel mai mic stat membru al UE– a permis deja posesia unor cantități mici de canabis în 2015 și a făcut eforturi pentru a permite producerea drogului pentru uz medical.

Sursa foto: Unsplash / David Gabrić

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Doamnele ajută! Macar in tarile de lângă România să legalizeze. In Romania e ok și cu țuica și toporul. Oricum românii nu înțeleg nimic din ce nu e „creștin”.

    • Pai daca Romania se gandeste sa legalizeze „patrunjelul” (asa cum a facut SUA si Occidentul de unde luam noi lumina) ramane DIICOT-ul fara activitate :))))

      de ce sa produca Romania verde, sa exporte verde, sa atraga turism si sa vina bani multi la buget? Mai bine sa o faca alte tari

      Malta va avea turism, Romania va avea saracie si exod al tinerilor si adultilor spre vest

  2. Mai bine o plantă sfântă in curte, de cât o cruce pe casă. Ieșiți din evul mediu Românilor.

  3. În Olanda e la liber dintotdeauna.
    Cum adică prima țară ?

  4. Da, pentru că numai drogat îi mai poți vedea pe liderii de azi ca fiind competenți.

  5. Mai bine pacifist înălțat organic decât îndrăcit in sutana .

  6. E un lucru normal intr-o lume din anul 2021.
    La noi evul mediu… Noi mergem la loto prono dupa ce luam pe talpa papucului, un rahat de la vreun caine maidanez.
    Punem manele de 1 decembrie… Dar suntem jmeeecheri in trafic.