G4Media.ro

Malta îşi redeschide frontierele pentru persoanele nevaccinate, carantină obligatorie

sursa foto: Pixabay

Malta îşi redeschide frontierele pentru persoanele nevaccinate, carantină obligatorie

Malta a renunţat marţi la închiderea frontierelor pentru călătorii nevaccinaţi împotriva COVID-19, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a acestei măsuri anunţate la 9 iulie, în schimb impunând acestora o perioadă de carantină, transmite Agerpres.

„Persoanele care ajung în Malta fără a fi în posesia unui certificat de vaccinare vor fi obligate să treacă printr-o perioadă de carantină”, a anunțat marţi seară guvernul maltez.

Malta a devenit vineri prima ţară din Uniunea Europeană care a anunţat că îşi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi, sperând să stopeze creşterea numărului de infectări cu coronavirus. Dacă la 27 iunie nu mai înregistrase niciun caz nou, vineri au fost raportate 96, dintre care 90% la persoane nevaccinate.

Mica insulă mediteraneană cu 500.000 de locuitori se laudă cu cea mai mare rată de vaccinare din UE, 79% din populaţia adultă primind deja două doze. (sursa foto: Pixabay)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează