Mamă şi fiică din Botoșani, găsite moarte în propria gospodărie/ Poliţiştii au deschis o anchetă, principalul scenariu fiind crima
Două femei, mamă şi fiică, au fost găsite moarte, duminică, în propria gospodărie din judeţul Botoşani, cel mai probabil fiind ucise, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Botoşani a transmis că poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, prin apel 112 cu privire la faptul că în comuna Cristineşti, au fost găsite două persoane decedate.
“Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre două femei, de 54 şi 82 de ani, care au fost găsite decedate la domiciliul lor, prezentând semne de violenţă pe corp”, a anunţat IPJ Botoşani.
Victimele erau mamă şi fiică, iar conform primelor informaţii, acestea au fost cel mai probabil ucise.
Poliţiştii fac cercetări, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, pentru stabilirea împrejurărilor în care a survenit decesul celor două persoane.
sursa: News.ro, sursa foto: Poliția Română
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank