G4Media.ro

Managerul de la Spitalul CF nr. 2 din Capitală recunoaște în fața…

sursa foto: Pixabay

Managerul de la Spitalul CF nr. 2 din Capitală recunoaște în fața procurorilor că a luat mită de peste 140 de ori / Lua între 5% și 10% din contractele spitalului / Managerul a fost de acord cu o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare

Șerban Bucur, managerul Spitalul CF nr. 2 din București a semnat cu procurorii DNA un acord de recunoaștere a vinovăției. Era acuzat de infracțiunii de luare de mită în formă continuată în 146 de acte materiale, potrivit unui comunicat de presă remis de DNA.

În aceeași cauză, au fost încheiate acorduri și cu alți patru inculpați. reprezentanți ai unor societăți comeriale, pentru dare de mită în formă continuată.

”În perioada decembrie 2019-iunie 2024, inculpatul Bucur Șerban, la data faptelor manager al  Spitalului Clinic CF nr.2  București și ordonator de credite, ar fi pretins și primit de la inculpații B.E, E.S.A, O.M, M.P.A, precum și de la alte două persoane (martori), toți fiind reprezentanți ai unor societăți comerciale aflate în relații contractuale cu spitalul, foloase necuvenite, respectiv, suma totală de aproximativ 764.370 de lei, reprezentând un procent cuprins între 5% și 10 % din valoarea fără TVA a facturilor plătite de unitatea medicală în perioada decembrie 2019-iunie 2024 inclusiv.

Banii ar fi fost primiți de managerul spitalului  în legătură cu atribuțiile sale de serviciu și anume, pentru asigurarea bunei desfășurări a relațiilor contractuale și plata facturilor.

Cele 146 de acte materiale reprezintă tot atâtea împrejurări în care managerul spitalului ar fi primit sumele de bani, în numerar, de regulă în plic, de la reprezentanții societăților comerciale, cu prilejul întâlnirilor care au avut loc la biroul său  de la Spitalul Clinic CF nr. 2 din București, în perioada menționată.

Contractele aveau ca obiect asigurarea hranei zilnice a pacienților, lucrări de reparații, întreținere a instalațiilor electrice, sanitare, termice și de altă natură, inclusiv lucrări de reabilitare a unor secții sau compartimente din cadrul Spitalului, servicii privind sistemul informatic de programare electronică online a pacienților, achiziționarea de huse, halate, seturi sterile, produse de curățenie și dezinfectanți”, precizează procurorii.

În prezența avocatului, managerul a declarat că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate.

Este de acord cu o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendare și un termen de supraveghere de 4 ani, precum și cu interzicerea, pe o perioadă de 4 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat; interzicerea dreptului de a ocupa funcția de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, respectiv manager al unei unități sanitare publice și interzicerea dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de armă.

De asemenea, managerul a declarat expres că este de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o durată de 120 zile și cu confiscarea de către instanța de judecată a sumei 764.370 de lei.

Oameniid e afaceri au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru infracțiunea de dare de mită în formă continuată, respectiv dare de mită, cu pedepse de un an și 6 (luni  închisoare cu suspendare, respectiv 1 an și 4 luni  închisoare cu suspendare pe un termen de supraveghere de doi ani și interzicerea unor drepturi.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

5 comentarii

  1. doar unul din zecile – sutele de manageri de spitale marca PSDNLUDMR .. lipitori de afise, directori de pompe funebre, chelnerite , politruci care fac „fantani arteziene” .. pusi pe „merite”

  2. cand Vlad Voiculescu in guvernul tehnocrat a pus legea ca sa se faca concursuri pe bune , cand a venit PSDraknea la putere prima masura a fost sa scoata
    cand Vlad Voiculescu in alea 4 luni cat a fost lasat de PNL-Ca..Catzu, a vrut sa bage concursuri pe bune la sefii caselor judetene de sanatatea, a fost demis imediat

  3. „Hai sa lasam justitia sa mearga ca functioneaza”
    Prim Ministrul Romaniei 2024, tara membra UE, viitor presedinte dpdv al tuturor sondajelor, administrator de gogoserie, bac luat cu nota 7 (cica),…
    #RomaniaNormala

  4. Normal ca era de acord cu închisoarea cu suspendare doar nu o sa putrezească după gratii, e manager despre ce vorbim.

  5. nu aveti nevoie de un director ?( semnez anticipat recunoasterea daca e asa ieftin )