Managerul Spitalului „Victor Babeș”, semnal pentru închiderea școlilor: Fiecare zi care trece înseamnă contacţi cu contacţi, cu contacţi, înseamnă o împânzire îngrozitoare. Nu o să fie loc în spitale, dacă este să se îmbolnăvească lumea
Managerul Spitalului „Victor Babeș”, Emilian Imbri, a declarat, luni, că susține suspendarea cursurilor în școli din cauza epidemiei de coronavirus, pentru că fiecare zi care trece înseamnă contacţi cu contacţi, cu contacţi, înseamnă „o împânzire îngrozitoare” și nu va fi loc în spitale. Managerul de la „Victor Babeș” a precizat că în unitatea sanitară pe care o conduce există 57 de paturi libere, dar se iau măsuri pentru eliberarea a încă două etaje în două zile.
„Am luat hotărârea să începem să externăm astăzi încă un pavilion. Avem 57 de paturi libere în momentul de faţă, cu toată dotarea. Şi astăzi am hotărât şi am dat dispoziţie să începem să mai eliberăm încet-încet încă un etaj. Într-o zi, două, încă unul. Să mai punem la dispoziţie încă un pavilion. Pentru că dacă vor veni, nu stau să întrebe: ‘Aveţi paturi libere?’. Nu, noi trebuie să le avem cu orice risc, riscul însemnând finanţare mai proastă de la Casa de Asigurări. Nu e nicio problemă, o să ne descurcăm”, a anunţat el, în cadrul Comandamentului de urgenţă convocat la sediul Primăriei Capitalei, pe tema COVID-19, relatează Agerpres.
Imbri a arătat că susţine măsura de suspendare a cursurilor, dar şi posibilitatea ca unul dintre părinţi să rămână acasă cu copiii, beneficiind în continuare de salariu.
„Fiecare zi care trece, vă rog să mă credeţi, înseamnă contacţi cu contacţi cu contacţi. Şi înseamnă o împânzire îngrozitoare. Nu o să fie loc în spitale, să ştiţi, dacă este să se îmbolnăvească lumea. Şi au început. Nu vreau să sperii”, a declarat managerul Spitalului „Victor Babeş”.
În ceea ce priveşte evoluţia răspândirii virusului, Imbri a susţinut că este posibil ca pe durata verii să aibă loc o scădere a numărului de cazuri, urmată de o revenire în toamnă.
„Această infecţie, fiind sezonieră, dată de un virus, se aşteaptă – după ce au comunicat forurile internaţionale – o uşoară scădere în perioada de vară, cu o revenire începând cu luna septembrie-octombrie”, a explicat el.
Pe de altă parte, directorul medical al spitalului, Simin Florescu, a precizat că nu există deocamdată informaţii suficiente.
„Fiind vorba de un virus cu totul nou, nu putem şti cu certitudine când va dispărea din circulaţie, dacă are evoluţie sezonieră, ca şi virusul gripal sau alte coronavirusuri, sau nu. Sunt doar supoziţii, deocamdată, că la o temperatură de vară ar înceta circulaţia acestui virus în populaţia umană. Vom vedea. Din păcate, nu ştim lucrurile cu certitudine. Putem doar să ne raportăm la ce ştim de la celelalte tipuri de coronavirusuri, care nu circulă frecvent în sezonul cald”, a spus ea.
Sursa foto: Spitalul „Victor Babeș” Timișoara
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii