G4Media.ro

Manevrele grupării Savonea pentru realegerea lui Lucian Netejoru la șefia Inspecției judiciare:…

Sursa: Agerpres/ Autor: Cătălina Păun

Manevrele grupării Savonea pentru realegerea lui Lucian Netejoru la șefia Inspecției judiciare: Regulamentul de concurs a fost modificat în ultimul moment astfel încât era imposibil ca Netejoru să poată fi respins / SURSE: Rezultatul va fi contestat în instanță

Șeful interimar al Inspecției Judiciare (IJ), judecătorul Lucian Netejoru, a fost declarat admis cu un punctaj maxim de 100 de puncte pentru postul plin de șef al IJ de către comisia de concurs de la Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit biroului de presă al CSM.

Comisia a fost formată din președinta CSM, Lia Savonea, judecătoarea Evelina Oprina și reprezentantul societății civile, Victor Alistar, pe de-o parte, și judecătoarea Andrea Chiș și procurorul Florin Deac, pe de altă parte.

Potrivit surselor G4Media.ro, în dimineața zilei în care a avut loc interviul, 27 martie, membrii majoritari ai Comisiei de concurs (Savonea-Oprina-Alistar) ar fi decis schimbarea regulilor și ar fi stabilit interviul cu unicul candidat, judecătorul Lucian Netejoru, la 8:30, exact la ora când Secția pentru procurori a CSM avea programată o ședință pentru desemnarea reprezentantului lor în comisia de concurs.

”Prin mijloace specifice”, membrii Secției pentru procurori ar fi aflat de manevră și au ținut ședința la ora 8:00 astfel încât reprezentantul lor, procurorul Florin Deac, să participe la interviul cu Netejoru.

Cum a fost modificat regulamentul de concurs. Regulamentul a fost stabilit de CSM încă din 3 decembrie 2018 și spune că cei 5 membri ai Comisiei de concurs pot acorda maximum 100 de puncte, dar, pentru a fi admis, candidatul nu poate obține mai puțin de 70 de puncte/medie aritmetică. Vezi regulamentul aici.

Chiar dacă Savonea, Oprina și Alistar ar fi dat punctaj maxim de 100 de puncte, exista riscul ca Deac și Chiș să nu îi acorde acestuia 50 de puncte astfel încât să obțină minimul de 70 de puncte/medie aritmetică (350 : 5 = 70).

Prin urmare, potrivit surselor G4Media.ro, trioul Savonea – Oprina – Alistar ar fi pus la cale un plan de tip win-win, care, însă, ar putea fi considerat nelegal.

Astfel, în dimineața interviului lui Netejoru, pe 27 martie, ar fi modificat regulamentul de concurs și ar fi adăugat la punctul 11. Ar fi schimbat fișele de notare și ar fi introdus o serie de subcriterii (Vezi foto).

Potrivit regulamentului modificat, fiecare membru al Comisiei de concurs trebuia să noteze cu minim 1 punct fiecare criteriu de notare. Astfel, ar fi fost nevoiți să îi dea lui Netejoru minim 25 de puncte (5 x 5 = 25 de puncte).

Așadar, minim 25 de puncte – Chiș + minim 25 de puncte – Deac = 50 de puncte. Cu cele 100 ale trioului Savonea-Oprina-Alistar, Netejoru ar fi făcut 350 de puncte, deci 70 de puncte ca medie aritmetică, minimul ca să fie admis.

 În caz contrar – a stabilit trioul Savonea-Oprina-Alistar – dacă Deac și Chiș nu ar fi dat câte minimum 25 de puncte lui Netejoru, fișele lor ar fi fost anulate. Așadar, dacă Deac și Chiș ar fi respectat noile ”reguli”, i-ar fi dat cele 50 de puncte necesare lui Netejoru. Dacă nu le-ar fi respectat, fișele de notare le-ar fi fost anulate.

Pâna la urmă, fișele de notare ale lui Chiș și Deac au fost anulate și au fost luate în considerare doar fișele lui Savonea, Oprina și Alistar, care l-au notat pe Netejoru cu câte 100 de puncte. 300 : 3 = 100 de puncte, deci admis cu punctaj maxim.

Așadar, ”un pistol la tâmplă, o situație de win-win impusă prin abuz”, au explicat surse din Consiliu pentru G4Media.ro.

Nu va rămâne așa. Chiar dacă plenul CSM (majoritar PSD) va valida alegerea lui Netejoru, există posibilitatea ca rezultatul să fie contestat în instanță. De altfel, judecătorul CSM Bogdan Mateescu a contestat deja în instanță ”concursul” pentru înscăunarea lui Netejoru.

Cine e Lucian Netejoru. Pentru desemnarea lui ca șef interimar al IJ, în toamna anului trecut, Guvernul a emis o OUG de prelungire a mandatului. Netejoru fusese șef al IJ timp de 3 ani și mandatul lui expirase pe 1 septembrie 2018. Așadar, Executivul a decis conducerea unei instituții care verifică puterea judecătorească.

Liderul PSD Liviu Dragnea a intervenit personal pentru prelungirea mandatului lui Netejoru la IJ ca interimar.

”Aș fi fost foarte bucuros dacă Tudorel Toader ar fi inițiat și ar fi dus până la aprobare ordonanța de urgență privind Inspecția Judiciară. Ca multi alți colegi și eu sunt supărat pentru că se pot pune sub semnul întrebării anchete aflate în derulare. E destul de ciudat și greu de înțeles de ce nu a făcut asta. Vreau să avem o discuție pe tema asta”, declara Dragnea la Parlament, la începutul lui septembrie 2018.

IJ, condusă de Netejoru și Gheorghe Stan zis Geani (actualul șef de la Secția specială de investigare a magistraților, care o anchetează pe Kovesi) a inițiat un control la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului general pentru verificări în dosarul ”10 August”, chiar înainte ca liderul PSD Liviu Dragnea să fie audiat în acest caz.

Foto: Lucian Netejoru / Sursa: Agerpres

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Savoniera de cur a fmmfelix/draknea/pzditelor strikes again!

    • Membrii comisiei au fost trasi la sorti ?
      Cum sa acorde 100 de puncte atunci cind a avut 60% esecuri, a fost dovedit plagiator, este acuzat de hartuire ?
      Serviciile Secrete si Parchetul General nu au destule probe ca un grup infractional organizat a pus mina pe CSM, pe Inspectia Judiciara, pe Sectia Speciala, pe o parte din ICCJ ?
      De ce nu ii trimit in judecata pe membrii grupului infractional organizat ?
      De ce procurorii tergiverseaza trimiterea in judecata a celor care au organizat represiunea din 10 august ?
      De ce procurorii tergiverseaza trimiterea in judecata a inculpatilor din dosarul Teldrum ?
      Parchetul General nu s-a lamurit ca toate acuzatiile impotriva fostei Sefe a DNA sunt aberatii, ca nu se sustin, ca nu se leaga, ca sunt opera unui grup infractional organizat ? Ce asteapta parchetul pentru a-i aresta pe judecatorii corupti de la Sectia Speciala pentru aderare la un grup infractional organizat, pentru abuz in serviciu si pentru hartuire ?

    • (Erata)
      Membrii comisiei au fost trasi la sorti ?
      Cum sa acorde 100 de puncte atunci cind a avut 60% esecuri, a fost dovedit plagiator, este acuzat de hartuire ?
      Serviciile Secrete si Parchetul General nu au destule probe ca un grup infractional organizat a pus mina pe CSM, pe Inspectia Judiciara, pe Sectia Speciala, pe o parte din ICCJ ?
      De ce nu ii trimit in judecata pe membrii grupului infractional organizat ?
      De ce procurorii tergiverseaza trimiterea in judecata a celor care au organizat represiunea din 10 august ?
      De ce procurorii tergiverseaza trimiterea in judecata a inculpatilor din dosarul Teldrum ?
      Parchetul General nu s-a lamurit ca toate acuzatiile impotriva fostei Sefe a DNA sunt aberatii, ca nu se sustin, ca nu se leaga, ca sunt opera unui grup infractional organizat ? Ce asteapta parchetul pentru a-i aresta pe procurorii corupti de la Sectia Speciala, pentru aderare la un grup infractional organizat, pentru abuz in serviciu si pentru hartuire ?

  2. Mai mult decat necinstita aceasta grupare daca a masluit regulamentul.

    • gruparea asta afura de zeci de ani ferme, insule, hoteluri fac trafic de influenta la orice nivel posibil si tu crezi, in sfarsit, ca sunt…”necinstiti”? :))

  3. pare ca astia sunt toti cu bube, la propriu. mai sunt mari smecheri din astia la justitie, bubosi asa? de oameni „buni” ce sunt au bubele astea. nu mai zic ce e pe dinauntru.

  4. Va zica, acel cumatru victor alistar, care e absolvent de SNSPA(Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), si face o iluzorie facultate de drept de 3 ani la cvasi-necunoscuta Universitate Danubius Galati, si dupa aceea un master cu numele ”Spatiul public european”, are tot dreptul sa fie membru intr-o comisie de specialitate la un concurs unde se apreciaza judecatori/procurori. Astea sunt niste manarii atat de transparente incat iti vine sa versi. Savoniera scarboasa clar trebuie data dracului afara de-acolo. Daca acest concurs se tinea cand ar fi trebuit, adica in septembrie 2018, si nu era mentinut bubosul asta de alt bubos, toader, prin oug, nu cred ca s-ar fi intamplat asa ceva, pentru ca savoniera e presedinte CSM de la 1 ianuarie 2019.

  5. Poate doreste Sefa CSM , sa afle ca teza de doctorat a protejatului acesteia , rotunjorul, sustinuta la Academia de politie la dl Oprea , a fost in mare parte plagiata.,. Sa intelegem ca a sustinut la IJ , o persoana absolventa a Univ. private de Ecologie, suspicionata de furt intelectual ?