Manfred Weber: Vom discuta în viitorul apropiat despre excluderea FIDESZ din Partidul Popular European
„Toate opţiunile sunt pe masă. Vom discuta în viitorul apropiat despre asta în cadrul Partidului Popular European”, a declarat Manfred Weber, liderul grupului PPE din cadrul PE, într-un interviu pentru săptămânalul german Der Spiegel care urmează să apară sâmbătă. PPE, formaţiune din care face parte şi partidul FIDESZ al lui Viktor Orban, reuneşte formaţiuni de dreapta şi de centru-dreapta din întreaga Europă, relatează AFP, transmite Agerpres.
Apelurile la sancţionarea lui Viktor Orban s-a înmulţit vineri în sânul dreptei europene, ipoteza excluderii liderului populist ungar din Partidul Popular European (PPE) devenind tot mai probabilă cu trei luni înainte de reînnoirea Parlamentului European.
„Cu aceste declaraţii şi campania sa de afişaj, Viktor Orban a făcut un rău considerabil PPE. De aceea aştept de la el să-şi ceară scuze şi să pună capăt acestei acţiuni”, a explicat Weber, membru al CSU, partidul frate din Bavaria al CDU, formaţiunea cancelarei Angela Merkel.
Premierul ungar a turnat gaz peste foc în urmă cu zece zile, lansând o campanie virulentă împotriva preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker (membru ca şi el al PPE, formaţiunea cea mai importantă din cadrul Parlamentului European), acuzând Bruxellesul că susţine imigraţia.
„Vom întreprinde foarte curând acţiuni concrete”, a promis Weber în interviul pentru Der Spiegel.
„Cel puţin opt partide (care fac parte din PPE) şi-au manifestat intenţia de a lansa procesul de sancţionare împotriva lui Orban, dar scrisorile semnate nu au ajuns toate până astăzi”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată de conducerea PPE.
Partidul finlandez Kokoomus, partidele suedeze ale Creştin-democraţilor şi Nya Moderaterna, creştin-democraţii belgieni (CDV-ul flamand şi CDH-ul francofon), precum şi Partidul popular creştin-social luxemburghez (CSV) au dat clar de înţeles că doresc o excludere din PPE a FIDESZ-ului condus de Viktor Orban.
În Olanda, preşedintele partidului democrat-creştin CDA, Rutger Ploum, a precizat că formaţiunea sa „susţine apelul unui număr considerabil de partide din PPE pentru a lansa o discuţie” despre FIDESZ-ul ungar, potrivit unui comunicat.
Nu în ultimul rând, şi partidul conservator portughez CDS ar fi de acord cu abordarea acestui subiect, a precizat pentru AFP sursa apropiată de conducerea PPE.
Pentru a declanşa procedura de excludere a unui partid din PPE este necesar ca şapte partide din cel puţin cinci ţări să depună oficial o cerere în acest sens.
Data limită este chiar în această zi de vineri pentru a înscrie această chestiune pe ordinea de zi a Adunării politice a PPE (compusă din preşedinţie, conducerea grupului europarlamentar, precum şi un reprezentant al fiecărui partid membru), prevăzută să aibă loc pe 20 martie.
Excluderea FIDESZ ar putea fi decisă cu acest prilej, chiar înainte de un summit al şefilor de stat şi de guvern din UE de la Bruxelles.
Cu o săptămână în urmă, Partidul Țărănesc din Croația (HSS) a demarat procesul de ieșire din Partidul Popularilor Europeni (PPE) din cauza prezenței partidului lui Viktor Orban, potrivit unui anunț postat pe site-ul partidului.
”Nu putem sta alături de lideri precum Viktor Orban care încearcă să propage ura”, a declarat unul dintre liderii partidului.
Preşedintele Comisiei pentru control bugetar din Parlamentul European, eurodeputatul german Ingeborg Gräßle, a propus excluderea FIDESZ din Partidul Popular European, scrie nepszava.hu, citată de Rador.
Citește și
Un partid croat iese din PPE din cauza lui Viktor Orban
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii