G4Media.ro

Manifestări de Ziua Marinei şi la Bucureşti, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi…

Sursa Foto: Facebook

Manifestări de Ziua Marinei şi la Bucureşti, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bicaz / Președintele Iohannis este așteptat la Constanța / Programul evenimentelor

Ciua Marinei va fi marcată în acest an prin diverse manifestări în mai multe oraşe precum Bucureşti, Mangalia, Brăila, Galaţi, Tulcea şi Bicaz, nu doar la Constanţa, unde este sărbătorită în mod tradiţional, informează News.ro.

În portul militar Constanța va avea loc ceremonia oficială, iar în Portul Tomis, constănţenii, dar şi turiştii, vor avea parte de jocuri marinăreşti şi de expoziţii de tehnică militară. La ceremoniile din portul militar Constanţa va lua parte şi preşedintele Klaus Iohannis. Navele militare vor defila apoi de la Constanţa la Midia şi înapoi.

Forţele Navale Române au anunţat că manifestările de luni, din portul militar Constanţa, vor debuta la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a pavilionului, geacului şi marelui pavoaz, la bordul navelor militare, concomitent cu intonarea Imnului Naţional al României şi tragerea a 21 de salve de tun.

După oficierea serviciului religios şi cuvântul de bun venit al şefului Statului Major al Forţelor Navale, vor urma alocuţiunile persoanelor oficiale, vizitarea navei-şcoală „Mircea” şi consemnarea momentului în Cartea de Onoare a velierului.

În Portul Tomis, activităţile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române, vor avea loc în între 10.00 – 13.00 şi 17.00 – 20.00 şi vor cuprinde expoziţii de tehnică militară, standuri cu ofertele educaţionale ale instituţiilor militare de învăţământ, ateliere interactive de noduri marinăreşti, face-painting şi foto-corner, iar pasionaţii de nave pot experimenta, gratuit, tensiunea din interiorul bătăliilor navale virtuale, într-un spaţiu special amenajat de echipa World of Warships.

Totodată, Asociaţia Tradiţia Militară va prezenta ţinute militare de epocă, iar Agenţia „Loski” va prezenta colecţia vestimentară „Cruise”, cu tematică marină, inspirată din uniformele marinarilor.

În prima parte a zilei de luni, după defilarea aviaţiei, Zeul Neptun îşi va face apariţia, în jurul orei 11.00, însoţit de alaiul său, şi va da startul jocurilor şi concursurilor marinăreşti, la care vizitatorii vor fi invitaţi să participe. Prezenţa Zeului Neptun şi a alaiului său va fi asigurată de Facultatea de Arte a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.

“Formaţia de nave militare, ancorate în faţa Comandamentului Flotei, va defila, în intervalul orar 11.00-12.00, de la Constanţa până la Midia şi înapoi, pentru a saluta turiştii aflaţi pe litoral. Defilarea va fi încheiată de parada ambarcaţiunilor turistice, în jurul orei 12.45, după care Zeul Neptun se va retrage şi va urma un spectacol de artificii, oferit de către Primăria Municipiului Constanţa”, au transmis Forţele Navale.

În cea de-a doua parte a zilei de luni, marinarii militari vor fi prezenţi, în Portul Tomis, între orele 17.00-20.00, după care publicul este invitat la un mini-concert susţinut de formaţiiile muzicale ale Forţelor Navale Române şi Diviziei 101 Aeropurtate a SUA, cantonată la Baza 57 Aeriană „Mihail Kogălniceanu”, care va avea loc pe faleza de la Cazino, în zona grupului statuar „Pescarii”, în intervalul orar 20.00-20.30.

 

Cea de-a 120-a aniversare a Zilei Marinei Române se va încheia cu un concert extraordinar, susţinut de Corul Naţional de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” şi cu retragerea cu torţe a marinarilor, urmate de un spectacol de artificii.

Spectacolul de artificii, lansate de pe mare, va fi asigurat de către Primăria Municipiului Constanţa şi va încheia manifestările organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române.

Luni, între orele 8. 30 – 10.00, Ziua Marinei va fi sărbătorită la Bucureşti printr-o ceremonie militară şi religioasă, care va avea loc la Monumentul Eroilor Marinari din Parcul „Regele Mihai I” (zona Debarcader / Herăstrău), unde vor fi depuse coroane şi jerbe de flori, precum şi o ancoră de flori pe lacul Herăstrău.

Activitatea va debuta cu ceremonialul de ridicare a Pavilionului în acordurile Imnului Naţional, urmat de citirea Ordinului Comun al ministrului afacerilor interne, ministrului apărării naţionale şi ministrului transporturilor, privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2022. La festivitate, vor prezenta alocuţiuni oficiali ai Ligii Navale Române – Filiala Bucureşti, ai Careului Marinarilor „Căpitan comandor Alexandru Dumbravă” şi ai Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement.

Publicul din municipiul Mangalia este invitat luni,în portul turistic, unde programul va începe, la ora 10.00, cu ceremonialul de ridicare a Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmat de alocuţiuni ale oficialităţilor. Zeul Neptun va da startul manifestărilor, care vor cuprinde, un exerciţiu demonstrativ naval întrunit, prezentat de structuri ale forţelor navale, aeriene, terestre, ale forţelor pentru operaţii speciale, precum şi structuri ale Gărzii de Coastă. De la ora 21.00, marinarii militari se vor retrage cu torţe în acordurile Muzicii Militare a Diviziei 2 Infanterie „Getica” din Buzău.

Brăilenii sunt aşteptaţi pe faleza Dunării, luni, de la ora 10.00,  pentru a sărbători Ziua Marinei Române împreună cu marinarii militari. După ridicarea Pavilionului, Geacului şi Marelui Pavoaz la bordul navelor militare, urmată de o scurtă slujbă religioasă şi de alocuţiunile persoanelor oficiale, se va desfăşura exerciţiul demonstrativ naval întrunit „Forţele Navale Române 22”, iar Zeul Neptun va patrona jocurile şi concursurile marinăreşti.

Evenimentul se va încheia cu defilarea navelor militare şi civile, iar seara, de la ora 20.30, marinarii se vor retrage cu torţe, pe traseul Primăria Municipiului Brăila – Calea Călăraşilor – Secţia 329 Logistică Brăila.

În municipiul Tulcea, Ziua Marinei va fi sărbătorită, într-un cadru restrâns, în portul militar, din cauza lucrărilor de reabilitare a falezei, care sunt în desfăşurare, iar la Galaţi, între orele 18.00-19.30, va avea loc un ceremonial militar şi religios, care va fi urmat de un exerciţiu demonstrativ naval prilejuit de Ziua Marinei Române.

De asemenea, Forţele Navale Române participă luni, 15, la activităţile organizate de Primăria oraşului Bicaz, pe Lacul Izvorul Muntelui, cu prilejul sărbătoririi Zilei Marinei Române.

Marinarii militari vor fi prezenţi în zona debarcaderului de lângă barajul Bicaz cu standuri interactive, unde vor prezenta publicului tehnică şi echipamente de scufundare, oferta educaţională a instituţiilor de învăţământ militar de marină şi un atelier de confecţionat noduri marinăreşti, iar scafandrii de luptă vor executa un exerciţiu demonstrativ pe Lacul Izvorul Muntelui.

Bicaz este singurul oraş montan din România unde sărbătorirea Zilei Marinei Române a devenit o tradiţie încă din anii 1960.

….

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Oare care este capacitatea reala a marinei pe care o sarbatorim in fiecare an? Intr-un context militar actual, nu ar fi mai bine sa lasam parada si sa ne evaluam realist?