Manifestație împotriva tehnologiei 5G la Berna; mai multe cantoane elvețiene au blocat deja construirea noilor antene
Câteva mii de persoane au manifestat sâmbătă în capitala Elveţiei, Berna, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de introducerea tehnologiei 5G în ţara lor, relatează AFP, citată de Agerpres.
”Boicotarea 5G” şi ”Întotdeauna mai rapid, mai înalt, mai departe, în detrimentul omului şi al mediului. Stop 5G” puteau fi citite pe pancartele purtate de manifestanţi, în faţa Parlamentului federal elveţian, pentru a denunţa o tehnologie considerată nocivă pentru sănătate.
”Faptul că astăzi s-au adunat atâtea persoane este un semnal puternic contra introducerii necontrolate a 5G”, a declarat Tamlin Schibler Ulmann, co-preşedinta Frenquencia, asociaţia care a organizat manifestaţia.
După Coreea de Sud, Elveţia este una dintre primele ţări din lume care a adoptat 5G, infrastructură mobilă aflată în centrul unei ample dispute tehnologice între SUA şi China.
Opozanţii din Elveţia faţă de 5G se tem de efectele razelor electromagnetice ale acestei tehnologii. Mai multe cantoane, puse sub presiune de petiţiile online, au îngheţat procedurile pentru construirea de antene, în numele principiului prudenţei, aşa cum s-a întâmplat la Geneva, Vaud, Fribourg şi Neuchâtel.
Federaţia elveţiană a medicilor (FMH) a pledat la rândul său pentru precauţie, explicând că, deşi nu se va dovedi ştiinţific că o creştere a valorilor limită ale razelor actuale nu are niciun impact asupra sănătăţii, ar trebui să se renunţe la sporirea” lor.
Opozanţii încearcă totuşi să lanseze o iniţiativă în vederea convocării unui referendum pe acest subiect. În acest scop, este nevoie de strângerea a cel puţin 100.000 de semnături în 18 luni.
Sursă foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
41 comentarii