G4Media.ro

Manifestaţie la Washington pentru Palestina şi împotriva lui Biden

Sursa Foto: X

Manifestaţie la Washington pentru Palestina şi împotriva lui Biden

Mii de manifestanţi pro-palestinieni s-au adunat, sâmbătă, în apropierea Casei Albe din Washington pentru a-şi exprima furia faţă de Joe Biden şi de politica sa, pe care au descris-o ca fiind prea conciliantă faţă de Israel în războiul acestuia împotriva Hamas în Gaza, relatează AFP, transmite News.ro.

Scandând „de la (Washington) la Palestina, noi suntem linia roşie”, manifestanţii au ridicat un banner lung pe care erau scrise numele palestinienilor ucişi de armata israeliană după opt luni de conflict.

Preşedintele american este criticat în SUA de către cei care consideră că nu face suficient pentru a influenţa guvernul israelian şi modul în care acesta îşi desfăşoară campania în Gaza.

De la începutul războiului din Gaza, Joe Biden a oferit Israelului sprijinul său necondiţionat, dar în martie a declarat că o ofensivă majoră la Rafah este „o linie roşie” care nu trebuie depăşită.

Însă, în urma unei lovituri mortale din luna mai asupra acestui oraş din sudul Fâşiei Gaza, Casa Albă a declarat că această „linie roşie” nu a fost depăşită.

„Nu mai cred nimic din ceea ce spune Joe Biden”, a declarat Zaid Mahdawi, un manifestant de 25 de ani din statul vecin Virginia, ai cărui părinţi sunt palestinieni.

„Această «linie roşie» din retorica sa este un nonsens”, a adăugat el pentru AFP, denunţând „ipocrizia şi laşitatea” preşedintelui american.

Tala McKinney, o asistentă medicală în vârstă de 25 de ani, a declarat că spera ca acest conflict să se încheie în curând, „dar este clar că preşedintele nostru nu se ridică la înălţimea cuvintelor sale”.

Demonstranţii, în marea lor majoritate îmbrăcaţi în roşu, purtau steaguri palestiniene şi pancarte pe care scria „linia roşie a lui Biden a fost o minciună” şi „bombardarea copiilor nu este autoapărare”.

Cu doar câteva luni înainte de alegerile prezidenţiale dintre el şi rivalul şi predecesorul său republican Donald Trump, Joe Biden se află sub presiune pentru a obţine sprijinul electoratului musulman şi al tinerilor.

„Este foarte dezamăgitor să ai un preşedinte care nu se ţine de cuvânt”, a declarat Tala McKinney. Ea spune că nu va vota nici pentru Donald Trump, nici pentru Joe Biden în noiembrie, ci mai degrabă pentru un al treilea candidat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...