Manifestații ample în centrul Madridului împotriva grațierii liderilor separatiști catalani
Mii de spanioli au ieşit duminică în stradă în centrul Madridului în semn de protest împotriva intenţiei guvernului de a-i graţia pe cei 12 politicieni catalani condamnaţi în legătură cu tentativa de secesiune din 2017, relatează Reuters şi AFP.
Cel puţin 25.000 de oameni, potrivit poliţiei, se adunaseră duminică la orele prânzului în piaţa Colon. Între cei prezenţi se aflau şi liderii Partidului Popular, principalul partid de opoziţiei, şi formaţiunii de extremă dreapta Vox, Pablo Casado şi Santiago Abascal.
(Premierul Pedro) „Sanchez să fie atent: o să-i graţieze (pe independentişti), dar spaniolii nu-l vor ierta”, a afirmat primarul Madridului (PP), Jose Luis Martinez Almeida.
Nouă lideri ai separatiştilor catalani au fost condamnaţi la închisoare între 9 şi 13 ani, în octombrie 2019, pentru încercarea de a declara independenţa provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, interzis de guvernul de la Madrid. Alţi trei acuzaţi au fost consideraţi vinovaţi doar de nesupunere, faptă mai puţin gravă, pentru care nu au primit pedepse cu închisoarea.
Dreapta a reuşit să reunească, în februarie 2019, zeci de mii de oameni care au cerut demisia lui Sanchez, acuzându-l că a „trădat” Spania prin dialogul cu separatiştii catalani.
Planul guvernului de a-i graţia în scurt timp pe cei 12 creează divizare în rândul opiniei publice spaniole, 63% dintre cei intervievaţi într-un sondaj publicat duminică de niusdiario.es afirmând că i se opun şi 25% pronunţându-se împotrivă.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii