G4Media.ro

Manifestaţii antiguvernamentale în Israel: Protestatarii au cerut demisia lui Netanyahu şi alegeri…

Sursa foto: captură video

Manifestaţii antiguvernamentale în Israel: Protestatarii au cerut demisia lui Netanyahu şi alegeri anticipate

Protestatarii au ieşit din nou, sâmbătă, pe străzile din Tel Aviv, Cezareea şi Haifa, cerând demisia premierului israelian Benjamin Netanyahu şi alegeri anticipate, relatează CNN, potrivit News.ro.

Manifestanţii au cerut, de asemenea, eliberarea tuturor ostaticilor israelieni deţinuţi în Gaza înainte de împlinirea a şase luni de la începerea ostilităţilor.

Mulţi oameni fluturau steaguri israeliene şi purtau pancarte cu imagini ale ostaticilor, cerând guvernului să îi aducă acasă în viaţă.

În Tel Aviv, protestatarii au fost auziţi scandând: „Nu ne este frică; voi aţi distrus ţara, iar noi o vom repara. Îi vrem (pe ostatici) înapoi în viaţă şi nu în sicrie”.

Alţi protestatari au fost văzuţi de o echipă CNN ţinând steaguri şi bannere, pe unul dintre ele putându-se citi: „Guvernul care a distrus ţara şi a sfâşiat naţiunea”.

Un alt banner cerea „divizarea religiei şi a statului”, iar altul arăta că „Netanyahu este periculos pentru Israel”.

Protestatarii din Haifa au numit guvernul unul ratat, spunând că Netanyahu este „vinovat, vinovat, vinovat”.

„Alegeri acum!”, scria pe un banner ţinut de un protestatar.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...