Manifestaţii pro-democraţie în Georgia: Guvernul britanic suspendă „orice program de susţinere” a guvernului georgian
Guvernul britanic a condamnat luni „scenele şocante de violenţă” la adresa unor manifestanţi pro-democraţie în Georgia şi a anunţat că suspendă „orice program de susţinere” a guvernului georgian, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
„Regatul Unit va suspenda imediat orice program de susţinere a guvernului georgian, va restrânge cooperarea în materie de apărare şi va limita relaţiile sale cu reprezentaţi ai guvernului georgian”, a declarat ministrul afacerilor externe britanic David Lammy, citat într-un comunicat al Foreign Office.
Decizia luată săptămâna trecută de guvernul georgian de a amâna până în 2028 „problema aderării la Uniunea Europeană” a generat scânteia care a aprins butoiul cu pulbere în această ţară şi a provocat 11 nopţi de manifestaţii pro-europene la Tbilisi şi în alte oraşe.
Presărate cu violenţe, aceste manifestaţii pro-UE s-au derulat în faţa parlamentului şi în împrejurimile lui. Majoritatea au fost dispersate de poliţie cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.
Duminică, manifestanţii s-au adunat din nou pentru a protesta împotriva guvernului.
Acesta, condus din 2012 de partidul Visul Georgian, susţine în continuare că vrea ca ţara să adere la UE până în 2030 şi acuză opoziţia şi manifestanţii că alimentează o revoluţie şi că sunt finanţaţi din străinătate.
„Aceste acte umbresc reputaţia internaţională a Georgiei şi contravin angajamentului constituţional al Georgiei în favoarea unui viitor european”, a continuat Lammy, care asigură că Regatul Unit „va continua să susţină poporul georgian în dreptul său de alege viitorul ţării sale”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank