G4Media.ro

Manifestații uriașe pentru a treia zi consecutiv împotriva loviturii de stat în…

sursa foto: Twitter/ HtooHHN

Manifestații uriașe pentru a treia zi consecutiv împotriva loviturii de stat în Myanmar/ Sute de mii de persoane cer eliberarea liderilor politici din arest

Mari mulţimi de protestatari manifestează luni pentru a treia zi la rând în Myanmar împotriva loviturii de stat care a înlăturat-o pe Aung San Suu Kyi de la putere, în timp ce forţele de ordine au folosit pentru prima dată tunuri de apă în capitală, Naypyidaw, împotriva contestatarilor, relatează AFP, citată de Agerpres.

Mai multe sute de mii de persoane, potrivit unor diverse surse, s-au adunat la Rangoon, capitala economică a ţării.

Contestatarii au făcut un apel la greva generală.

La mişcare iau parte muncitori, călugări, avocaţi, studenţi şi infirmieri, mulţi având drapele ale Ligii Naţionale pentru Democraţie (LND), partidul lui Aung San Suu Kyi, reţinută în secret de la 1 februarie.

„Eliberaţi-ne liderii”, „Respectaţi-ne voturile”, „Respingeţi lovitura de stat”, se putea citi pe pancarte.

Manifestaţii au loc de asemenea şi în multe alte oraşe ale ţării.

În capitală, Naypyidaw, forţele de ordine au folosit tunuri de apă împotriva unor manifestanţi, potrivit jurnaliştilor AFP.

Două persoane au fost rănite, potrivit jurnaliştilor, în timp ce în imagini difuzate pe reţelele de socializare se văd doi protestatari căzuţi la pământ după ce au fost vizaţi de tunuri de apă.

Duminică, manifestaţiile s-au desfăşurat fără niciun incident major.

Protestatarii au făcut apel la o grevă generală pentru luni: „Revoluţie în toată ţara împotriva dictaturii”.

Zeci de funcţionari au încetat lucrul de săptămâna trecută, în semn de protest.

Acestea sunt cele mai mari manifestaţii după revolta populară din 2007, reprimată violent de armată.

sursa foto: Twitter\ HtooHHN

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...