Manuscris inedit al lui Mihail Sebastian, descoperit într-o bibliotecă din România. Jurnalul din 1930-1931 a stat „ascuns” timp de zeci de ani

Alexandra Oprescu și Teodora Dumitru, două cercetătoare de la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, scriu despre un jurnal inedit al lui Mihail Sebastian, din timpul șederii sale la Paris (1930-1931), care nu a mai fost publicat până acum.

„Într-o zi din februarie 2023, într-o bibliotecă unde obișnuiesc să lucrez, mi-a atras atenția un manuscris cu o cotă rară: ceva ce părea un jurnal al lui Mihail Sebastian. Știam că manuscrisul celebrului jurnal 1935-1944 nu se mai află în România. „Ia să văd ce e ăsta”, mi-am zis. L-am cerut și mi-a fost adus. Era un caiet ce conținea însemnări din perioada 1930-1931, prima însemnare, cronologic vorbind, fiind din «17 ianuarie [1]930». Citind, am constatat că, pe lângă unele fragmente pe care le recunoșteam ușor, mai existau și altele pe care le vedeam pentru prima dată.

(…)

E un caiet albastru-cenușiu, de școlar, cumpărat, așa cum indică sigla de pe coperta a patra, de la Cartea Românească și plimbat până în Franța și înapoi la București, traseu confirmat de litera textului, atunci când Sebastian localizează intrările însemnărilor prin „Paris” sau „Annecy”. Sigla de pe caietul lui Sebastian conține același grifon existent și astăzi în sigla casei de editură, dar cu inițialele C și R supraetajate (C deasupra lui R), nu juxtapuse.

Mai mult decât la nivel simbolic, caietul este, prin notațiile și grafismele executate de autor pe coperte, apropiat de ceea ce am putea numi o «carte-obiect». Toate notațiile și desenele ce îmbracă jurnalul îndeplinesc în mod complet funcția unor paratexte, căci reușesc să explice, completeze, sintetizeze sau (re)orienteze semnificația textului cuprins între coperte. Sunt, cel mai probabil, notații și desene făcute de-a lungul timpului, cu instrumente de scris și cerneluri diferite, în contexte distincte, dar convergând spre un concept unitar”, explică Alexandra Oprescu într-un articol publicat pe scena9.ro.

La rândul ei, Teodora Dumitru, cea care a certificat descoperirea, a povestit pe scena9.ro despre importanța acesteia:

„Pe 27 februarie 2023, Alexandra (Sandra) Oprescu, o mai tânără colegă de la Institutul de Istorie și Teorie Literară «G. Călinescu», mi-a vorbit despre o experiență recentă și, după toate aparențele, incredibilă. Găsise într-o bibliotecă din România un manuscris al unui autor-cult, aflat într-un proces de iconizare rampantă în ultimii treizeci de ani. E vorba de Mihail Sebastian. Faptul că într-o bibliotecă românească se găsește un manuscris al lui Sebastian poate nu e chiar o veste. Manuscrise ale lui Sebastian se găsesc și în alte biblioteci. Dar Sandra observase un lucru în plus: mai multe pagini și fragmente din manuscrisul cu pricina erau inedite. Pagini și fragmente de acolo nu văzuseră lumina tiparului nici în interbelic, nici după 1989, când cota de piață a lui Sebastian a crescut exponențial, ajungând, de pildă, primul autor român publicat la Penguin, cu De două mii de ani.

Sandra mi-a mărturisit cu neliniște și faptul că a căutat colegi sau profesori mai experimentați care să facă oficiile de bijutier și să-i confirme/ infirme natura bolovanului excavat. M-a captat cu un «crede-mă că am văzut ce spun că am văzut, nu fabulez!» – pledoarie care, se pare, nu i-a convins pe alții, cărora le relatase despre descoperire înainte de a mi-o povesti și mie. Am decis să văd cât mai repede manuscrisul.”

Alexandra Oprescu a explicat într-un alt articol că jurnalul lui Mihail Sebastian din 1930-1931 a fost „ascuns” la vedere timp de aproape 40 de ani, într-o bibliotecă publică din centrul cultural al țării. Manuscrisul a fost achiziționat de la un anticariat în 1997.

„37 de ani de existență, cu zone de lumină și umbră, i-au fost dați lui Sebastian. De 37 de ani de existență aflată mai mult în umbră decât la lumină a avut parte și unul dintre caietele lui de însemnări. Este vorba despre caietul care a găzduit «jurnalul de roman» ținut de Mihail Sebastian pe când scria Orașul cu salcâmi, în perioada în care a fost student la Paris. Tânărul Sebastian a stat în Franța cam un an și jumătate, de la sfârșitul anului 1929 și până prin 10-12 iulie 1931, conform datării întreprinse de Marta
Petreu în Diavolul și ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009). Manuscrisul a fost tipărit doar parțial”, notează Alexandra Oprescu în „Un manuscris ascuns în văzul lumii: jurnalul lui Mihail Sebastian din anii 1930-1931”, publicat în revista Transilvania.

Pasajele inedite ale jurnalului din 1930 și 1931 al lui Mihail Sebastian afectează masiv în primul rând filozofia receptării romanului Orașul cu salcâmi, căruia jurnalul îi alocă cea mai mare parte, dar afectează și receptarea operelor concepute și parțial scrise de Sebastian în același interval. În studiul său din 2009, pe cât de solid documentat, pe atât de controversat, Marta Petreu observa încă din prefață că majoritatea comentariilor despre Sebastian «încep de obicei cu anul 1934 și cu marele scandal care a însoțit romanul De două mii de ani». În același timp, conștientă fiind de potențialul inflamator al concluziilor la care a ajuns Diavolul și ucenicul său, exegeta declara, triumfătoare, că singurul care ar mai putea schimba concluziile studiului său «ar fi Sebastian însuși: dacă, printr-un noroc neașteptat, ar ieși
de undeva la lumină mărturia lui». Descoperirea acestui jurnal din 1930-1931 nu numai că forțează o întoarcere a ceasului istoriei literare cu ani în urmă – căci unele dintre monografiile și lucrările care îl au ca subiect pe Sebastian poate nu ar fi apărut în felul în care au apărut sau chiar nu ar fi apărut deloc dacă acest manuscris ar fi fost editat și disponibil pentru cercetare –, dar impune și o revizuire substanțială a studiilor dedicate receptării lui Mihail Sebastian. În definitiv, Sebastian însuși are acum un cuvânt de spus”, scrie cercetătoarea.