G4Media.ro

Manuscrisul Codex Aureus ar putea fi inclus pe Lista UNESCO în primăvara…

Sursa foto: visitalbaiulia

Manuscrisul Codex Aureus ar putea fi inclus pe Lista UNESCO în primăvara anului viitor / Documentul, un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810

Codex Aureus, cel mai cunoscut manuscris medieval occidental anluminat (ornat cu miniaturi – n.r.) aflat într-o colecţie din România, respectiv la Batthyaneum Alba Iulia, s-ar putea afla din primăvara anului viitor pe Lista de patrimoniu mondial UNESCO, alături de celelalte manuscrise pictate în vremea lui Carol cel Mare, anunță Agerpres.

„Aşteptăm cu nerăbdare anunţul la începutul anului viitor, să sperăm că va fi până în primăvară, că şi acest codice, alături de celelalte, va intra în patrimoniul UNESCO”, a spus, joi, în cadrul evenimentelor desfăşurate de „Ziua Porţilor Deschise – Moment comemorativ”, la care au participat sute de persoane, şeful interimar al filialei Batthyaneum a Bibliotecii Naţionale a României, Cristian Mladin.

În urmă cu exact un an, tot de „Ziua Porţilor Deschise”, Mladin a anunţat că, datorită iniţiativei unui profesor din Trier, se fac demersuri pentru ca toate cele 9 codice existente „să intre pe lista UNESCO”, printr-un proiect intitulat „Memoria lumii”.

Codex Aureus, un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810, este cel mai cunoscut manuscris medieval occidental anluminat din colecţia Bibliotecii.

El se află depozitat în camera intitulată Tezaur, în fapt o încăpere blindată, fiind păstrat în condiţii speciale şi verificat periodic din punct de vedere al conservării sale.

Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorch este jumătatea unui tetraevangheliar latin pe pergament, realizat la comanda lui Carol cel Mare, probabil la Schola Palatina din Aachen. Manuscrisul scris integral cu cerneală de aur este celebru şi prin calitatea excepţională a ornamentării: 202 pagini decorate cu frize policrome, 12 pagini de canoane biblice ilustrate, 3 tablouri în plină pagină, dintre care două reprezentând portretele evangheliştilor Matei şi Marcu, un frontispiciu miniat şi alte două pagini cu scriere ornamentală, după cum aflăm din prezentarea făcută pe site-ul Bibliotecii Naţionale a României.

Nu se ştie când şi cum manuscrisul carolingian a fost desfăcut în două. Cealaltă jumătate, respectiv Evangheliile după Luca şi Ioan, se află la Vatican. Tot la Roma se găseşte una dintre coperţi, cea de-a doua fiind la un muzeu din Londra.

La mijlocul secolului al XVIII-lea, prima parte a manuscrisului aparţinea bibliotecii arhiepiscopului Vienei, Christoforo Migazzi, de unde prin achiziţie, în 1782, devine proprietatea episcopului Batthyany.

„Din această serie de manuscrise, cel mai vechi este din anul 780 şi se află în Biblioteca Naţională a Franţei. Alte manuscrise similare sunt, în afară de România, în Franţa, Italia, Anglia, Germania şi Austria. Acest cel mai târziu din această serie de manuscrise, Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorch, este şi cel mai spectaculos”, a spus Cristian Mladin.

El a explicat că specifice acestor tetraevangheliare este faptul că la începutul fiecărei evanghelii era reprezentat evanghelistul în cauză. În Codex în schimb, apare în centru un element decorativ cu un Hristos imberb, într-o ipostază pe care autorul a reinterpretat-o, făcând-o figura centrală.

„În toate celelalte manuscrise, apar cei patru evanghelişti şi alte câteva elemente decorative, dar Codex Aureus este singurul codice în care apare a cincea imagină, figura centrală a Mântuitorului. (…). Faptul că acel scrib a revoluţionat acest tipar şi această metodologie de a ilustra un manuscris atât de exact, introducând această figură nouă, face din Codex Aureus un manuscris unic”, a spus Cristian Mladin.

Acesta a punctat că, odată cu înscrierea pe Lista UNESCO, speră să se termine şi „povestea că nu există, că l-a luat nu ştiu cine”.

De-a lungul timpului au fost vehiculate diverse informaţii în spaţiul public în legătură cu celebrul Codex Aureus, respectiv că acesta nu s-ar mai afla în ţară sau că în timpul regimului comunist ar fi fost folosit ca garanţie pentru un împrumut de 10 miliarde de dolari.

Reprezentanţii bibliotecii au demontat, în urmă cu câţiva ani, aceste mituri. Specialiştii au explicat că nu s-a pus problema ca acest manuscris să fi fost înstrăinat în 1999 (când a fost expus în Germania – n.r.). De asemenea, au demonstrat nu există niciun document care să ateste faptul că manuscrisul ar fi constituit o garanţie bancară pentru împrumuturi externe. Astfel, s-a făcut o serioasă documentaţie de arhivă şi nicăieri nu există un astfel de document, care să ateste, de exemplu, o evaluare a unei bănci externe. Dacă ar fi existat o evaluare, ar fi trebuit ori să vină evaluatorii aici, ori să plece manuscrisul pentru a fi evaluat. Mai mult, dacă Codex-ul ar fi fost împrumutat, ar fi trebuit ca manuscrisul să plece în seiful băncii care a făcut împrumutul până la restituirea sumei, au argumentat angajaţii bibliotecii.

Codexul poate fi „răsfoit” online de oricine, fiind prezentat în format digitalizat, alături de alte manuscrise, pe site-ul Bibliotecii Naţionale a României.

Alături de Codex, la Batthyaneum se află cea mai valoroasă colecţie de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României, respectiv peste 80%, dar şi cea mai mare colecţie de incunabule, adică peste 70% din totalul celor aflate pe teritoriul ţării noastre.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...