„Maramureş Balloon Fiesta”: 17 echipaje din ţară şi străinătate participă la un festival de zbor cu balonul cu aer cald
Un număr de 17 echipaje din Polonia, Republica Moldova, România, Slovenia şi Ungaria vor participa la cea de a opta ediţie a „Maramureş Balloon Fiesta” care are va avea loc la hotarul satelor Rogoz şi Lăpuş, a anunţat, vineri, organizatorul evenimentului, relatează Agerpres.
„Primul zbor cu balonul cu aer cald a avut loc în această dimineaţă, iar zborurile vor fi reluate spre seară, după oră 17.00, aceste zboruri vor fi reluate după acelaşi program în zilele de sâmbătă şi duminică. Sunt preferate zborurile dimineaţa devreme şi spre când atmosfera e calmă şi vântul are o viteză scăzută”, a spus Peter Hurley, principalul organizator al evenimentului.
În aceiaşi zi ( vineri n.r.) la Casa Muzeu Rogoz are loc „Claca de desfăcat mălai”. Poveştile de clacă sunt deschise de organizatorii fiestei, Loredana şi Peter Hurley, care vor relata despre cele 15 luni ale călătoriei lor în India, cu o dubă veche de 22 de ani. Artistul Nicolae Rafael Stoian vine cu o interesantă expoziţie de fotografii. De la ora 15.00 Casandra Hauşi va susţine recitalul „Horile din moşi strămoşi”.
În 30 septembrie, în intervalul 15.00-19.00, pe terenul festivalului va avea loc „Picnicul lăpuşenilor”.
Evenimentul e realizat de Asociaţia pentru Siguranţă, Echilibru, Nonconformism şi Sensibilitate – SENS, cu sprijinul Consiliului Judeţean Maramureş şi al primăriilor din oraşul Târgu Lăpuş şi comuna Lăpuş în perioada 29 septembrie – 1 octombrie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank