G4Media.ro

Maratonul de la Roma, întrerupt de militanţii ecologiști care vandalizează situri culturale…

Photo by JOE KLAMAR / AFP

Maratonul de la Roma, întrerupt de militanţii ecologiști care vandalizează situri culturale și opere de artă cu supă, prăjituri, piure și vopsea

Trei militanţi ecologişti din grupul „Ultima Generaţie” au întrerupt duminică pentru scurt timp maratonul de la Roma, înainte de a fi arestaţi şi duşi la o secţie de poliţie, se arată într-un comunicat al grupului, informează AFP, transmite Agerpres.

„În această dimineaţă, la ora 09:00 (08:00 GMT), trei cetăţeni (…) au întrerupt desfăşurarea maratonului de la Roma. Poliţia municipală a intervenit la ora 09:10, i-a mutat pe manifestanţi pe marginea drumului şi apoi i-a dus la secţia de poliţie”, se arată în comunicatul celor de la „Ultima Generaţie”.

Denunţând „o iarnă plină de anomalii, cu temperaturi care au atins 25 de grade Celsius în unele regiuni”, grupul şi-a manifestat îngrijorarea faţă de ceea ce poate aştepta Italia în primăvară şi vară, invocând „decese la locul de muncă din cauza căldurii şi morţi în oraşe care au devenit nelocuibile”.

Mida, o studentă de 26 de ani care s-a numărat printre cei trei activişti care au întrerupt maratonul, a explicat în comunicat că a vrut să „tragă un semnal de alarmă pentru că ne confruntăm cu o secetă incredibilă”.

Grupul cere guvernului să înfiinţeze un „fond de reparaţii” de 20 de miliarde de euro pentru „toţi cei care suferă daune din cauza schimbărilor climatice”.

Potrivit experţilor, schimbările climatice induse de activitatea umană sporesc intensitatea şi frecvenţa fenomenelor meteorologice extreme, cum ar fi valurile de căldură, secetele şi incendiile de pădure.

În ultimele luni, militanţii din grupul „Ultima Generaţie” au aruncat cu supă, prăjituri, piure sau vopsea lavabilă asupra unor situri culturale şi opere de artă din muzee pentru a sensibiliza populaţia cu privire la încălzirea globală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează