Marcel Boloş, în vizită de lucru la Fabrica de Timbre, cu ocazia startului procesului de printare şi împlicuire a cardurilor de energie / Angajații Poștei Române vor împărți voucherele de 1400 de lei persoanelor vulnerabile, pentru a compensa o parte din cheltuielile cu energia
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, merge miercuri în vizită de lucru la Fabrica de Timbre, cu ocazia startului procesului de printare şi împlicuire a cardurilor de energie, acordate de Guvernul României persoanelor vulnerabile în sprijin pentru plata facturilor la energie.
În cadrul vizitei, Marcel Boloş va susţine o conferinţă de presă alături de preşedintele Companiei Naţionale Poşta Română, Valentin Ştefan, în cadrul căreia vor prezenta calendarul viitoarelor etape ale procesului de acordare a cardurilor.
Executivul a aprobat în urmă cu două săptămâni Ordonanţa privind instituirea unor măsuri de sprijin suportate parţial din fonduri europene aferente politicii de coeziune 2014-2020, categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie.
Actul normativ aprobat instituie unele măsuri de sprijin suportate parţial din fonduri europene aferente politicii de coeziune 2014-2020 categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie.
Conform unui comunicat al Guvernului din 11 ianuarie 2023, Ordonanţa modifică şi completează OUG nr. 166/2022 prin care au fost stabilite măsurile pentru acordarea unui sprijin temporar aferent anului 2023 categoriilor de persoane vulnerabile, pentru a compensa o parte din cheltuielile cu energia, indiferent de natura acesteia, respectiv energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Astfel, prin ordonanţa aprobată sunt stabilite procedurile care vor fi aplicate pentru distribuirea eficientă a voucherelor pentru energie în valoare nominală de 1.400 lei, care pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2023.
Sprijinul va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, pe baza listei de beneficiari emise de Ministerul Muncii şi a cardurilor de energie emise şi distribuite, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023; 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.
Potrivit ordonanţei, CN Poşta Română SA va asigura prestarea serviciilor de emitere, tipărire, formare şi condiţionare a plicurilor conţinând carduri de energie, certificate de validare a datoriilor şi înştiinţări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate şi distribuire prin trimitere de corespondenţă cu confirmare de primire, tipărirea, distribuirea şi colectarea declaraţiilor pe propria răspundere, precum şi efectuarea de plăţi prin serviciul de mandat poştal de către beneficiarii de sprijin.
De asemenea, Poşta Română va trimite către asociaţiile de proprietari/locatari certificatele de validare a datoriilor şi instrucţiuni privind modul de completare a acestora, precum şi înştiinţări privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate.
Cheltuielile privind tipărirea, împlicuirea şi distribuirea cardurilor de energie, a certificatelor de validare a datoriilor şi a înştiinţărilor privind neîndeplinirea venitului de eligibilitate utilizate pentru plata prin serviciul de mandat poştal, respectiv tipărirea, distribuirea şi colectarea declaraţiilor pe propria răspundere vor fi asigurate de la bugetul de stat pentru anul 2023, prin bugetul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie.
Potrivit informaţiilor de pe site-ul MIPE, cu aceste carduri se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului, putându-se face mai multe plăţi, către mai mulţi furnizori, până la epuizarea sumei. Plăţile se fac prin mandat poştal. Nu se pot efectua mai mult de 8 plăţi/loc de consum pe durata programului de sprijin.
Sumele alocate celor două tranşe nu pot fi preschimbate în bani şi nu pot fi folosite pentru plăţi prin mandat poştal către alte destinaţii decât plata facturilor de energie.
De acest ajutor beneficiază pensionarii peste 60 de ani, inclusiv, cu venituri sub 2.000 lei, inclusiv, pensionarii de invaliditate, cu venituri sub 2.000 lei, inclusiv, persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venituri sub 2.000 de lei, inclusiv, familiile cu alocaţie de susţinere, familiile/persoanele cu ajutor social.
Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie sa depăşească 2.000 lei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii