Marcel Ciolacu: Crin Antonescu este candidatul comun al PSD, PNL, UDMR şi minorităţi la prezidenţiale / Este foarte puțin probabil ca PSD să aibă un alt candidat
Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că este ”foarte puţin probabil” ca PSD să aibă un alt candidat decât Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale, din moment ce acest lucru a fost decis în coaliţia de guvernare, iar el şi-a pus semnătura pe un acord în acest sens, transmite Agerpres.
Prim-ministrul a fost întrebat cum comentează faptul că există voci în PSD, printre care se numără şi fostul deputat Radu Cristescu, care contestă candidatura lui Crin Antonescu şi care spun că Victor Ponta ar fi mai potrivit.
„Foarte bine. Este dreptul dânsului (al lui Cristescu – n.r.). E vreun lider? E o decizie a partidului, avem congres. Din punctul meu de vedere am o semnătură pusă pe un acord al coaliţiei. Noi avem o coaliţie de guvernare unde este specificat faptul că domnul Crin Antonescu este candidatul comun al PSD, PNL, UDMR şi minorităţi. În acest moment, dacă domnul Antonescu nu este candidatul, dar e foarte puţin probabil, mai ales şi după şedinţa de astăzi a Consiliului Politic Naţional al PSD, înseamnă că nu mai avem o coaliţie de guvernare”, a spus Ciolacu, la sediul central al PSD, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al partidului.
Acesta a precizat că, dacă Victor Ponta doreşte să intre în cursa prezidenţială, nu va candida din calitatea de membru al PSD.
Întrebat dacă Ponta nu sfidează PSD prin faptul că doreşte să candideze, Ciolacu a replicat: „Nu sfidează pe nimeni. Domnul Ponta e un om politic, un fost prim-ministru, un fost preşedinte al partidului. A sfidat domnul Geoană când a candidat?”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.