Marcel Ciolacu, laude și felicitări în valuri pentru Gabriela Firea la evenimentul de lansare Student Invest și Family Start: ”Ne-aţi adus aminte că nu există discuţii numai despre pensii”
Premierul Nicolae Ciucă și președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, au participat, miercuri, alături de ministrul Familiei, Gabriela Firea, la lansarea programelor Student Invest și Family Start, două programe prin care tinerii vor primi credite pentru studii sau diferite evenimente care au legătură cu întemeierea familiei, cu noutatea că acestea vor fi garantate de stat în proporție de 80%.
Marcel Ciolacu i-a mulțumit Gabrielei Firea pentru ”că și-a asumat responsabilitatea în înființarea Ministerului Familiei” și a transmis că miercuri au fost lansate ultimele două programe din ”Sprijin pentru România”:
- „Am decis împreună să creăm această coaliţie şi în ianuarie am venit cu un pachet social şi cu o mică componentă economică şi cu o decizie de a se crea Ministerul Familiei şi al Tineretului. Doamna Gabriela Firea şi-a asumat această responsabilitate de a crea un minister nou, de la zero. În luna martie, după declanşarea crizei economice, împreună în coaliţie am hotărât să venim cu un pachet aşteptat de către oameni şi cumva să anticipăm multe dintre lucrurile care s-au întâmplat în perioada următoare şi am venit cu un pachet mai îndrăzneţ Sprijin pentru România”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderul social-democrat a mai spus că în coaliție va fi nevoie de implementarea și altor măsuri și a felicitat-o din nou pe Firea pentru ”tenacitate și perseverență”:
- „Va trebui, în coaliţie, să venim cu alte măsuri, dar ultimele două măsuri care erau de implementat, propunerea a venit de la ministrul Gabriela Firea, sunt cele două programe care au fost semnate astăzi. Mă bucur foarte mult şi o felicit pe doamna Firea pentru tenacitate şi perseverenţă, să ştiţi că nu e uşor să iei un minister să îl construieşti de la zero, să vii şi cu programe şi totuşi într-o perioadă rezonabilă deja să se şi semneze aceste acorduri. Erau ultimele două din programul Sprijin pentru România pe care Guvernul şi coaliţia nu le pusese în aplicare”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Ciolacu a continuat discursul cu laude la adresa ministrului Tineretului și Familiei, spunând că a adus aminte că nu există numai discuții despre pensii:
- „Mă bucur foarte mult, în primul rând că ne-aţi adus aminte că nu există discuţii numai despre pensii, măriri de salarii sau preţul la energie, care, evident, sunt cele mai presante. Ne-aţi adus aminte de o componentă specifică ministerului pe care îl reprezentaţi şi anume tineretul şi întemeierea familiei. Mă bucur că până acum în coaliţie, şi sper şi de acum încolo, să luăm în continuare deciziile corecte şi aşteptate de către români”, a mai spus Ciolacu.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii