Marcel Ciolacu se întâlnește cu premierul ungar Viktor Orban vineri la guvern
Premieru Marcel Ciolacu se întâlnește vineri la ora 17.00 la guvern cu omologul său ungar Viktor Orban, potrivit unui anunț al executivului. Cei doi vor susține declarații comune de presă vineri la ora 18.00.
Precedenta vizită a lui Orban în România datează din iulie, când a participat la Universitatea de Vară de la Băile Tușnad.
Viktor Orban a prezentat în ultimele săptămâni aderarea deplină a României și Bulgariei la spațiul Schengen drept o victorie diplomatică a Ungariei, dat fiind că țara sa deține președinția rotativă a Consiliului UE și a pus pe agenda Consiliului JAI subiectul aderării.
Cu o zi în urmă, compania de stat ungară MVM, controlată de guvernul Orban, a anunțat că a ajuns la un acord pentru a cumpăra divizia de furnizare de gaze și energie electrică a E.ON din România, după cum a transmis Economedia în exclusivitate anterior. Romgaz și OMV Petrom au fost și ele interesate de cumpărarea diviziei de furnizare E.ON.
Ministerul Energiei a transmis, luni, că statul român va utiliza toate pârghiile legale pentru evaluarea strictă a posibilei achiziții a furnizorului de gaze E.ON de către compania ungară MVM, controlată de statul maghiar.
Conform acordului, MVM Group va achiziționa participația de 68% a E.ON în E.ON Energie România, precum și participația de 98% în E.ON Asist Complet.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
6 comentarii