Marcel Ciolacu spune că nu a fost deranjat de raportul lui Ionuț Vulpescu, foarte critic la adresa PSD: M-am regăsit în multe dintre aceste scrieri
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că nu l-a „deranjat” raportul preşedintelui interimar al Consiliului Naţional al partidului, Ionuţ Vulpescu, şi că s-a regăsit în multe dintre aceste „scrieri”.
„Raportul a fost prezentat la Comitetul Executiv Naţional de domnul Vulpescu. Eu i-am mulţumit, i-am zis că l-am citit şi eu şi domnul Buzatu, i-am spus acelaşi lucru pe care l-am mai spus, mi-aş fi dorit să fie întâi prezentat în cadrul Comitetului Executiv. Ionuţ Vulpescu a spus ‘l-am prezentat în cadrul Consiliului Naţional’, deci am găsit medieri. Pe mine nu m-a deranjat acel raport, dimpotrivă, m-am regăsit în scrierile lui Ionuţ, în multe dintre scrierile lui”, a spus Ciolacu la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, citat de Agerpres.ro.
El a adăugat că împărtăşeşte „atitudinea lui Ionuţ Vulpescu”, că este de acord cu multe dintre punctele raportului, dar nu cu toate.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu