Marcel Vela: Sorina Pintea a refuzat transferul la Spitalul Penitenciar Mioveni/ I se asigură asistență medicală permanentă în arestul Capitalei
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, joi, că Sorinei Pintea, aflată în arest preventiv la Arestul Central al Poliţiei, i s-a propus transferul la Spitalul Penitenciar din Mioveni, însă aceasta nu a acceptat, aşa că s-a luat măsura de a-i fi asigurată asistenţă medicală permanentă.
„S-a propus transferul la Spitalul Penitenciar de la Mioveni, dar ea nedorind să fie transferată acolo, s-a luat măsura să i se asigure asistenţă medicală permanentă 24 de ore din 24 la Arestul Central al Poliţiei”, a afirmat Vela într-o intervenţie telefonică la postul Realitatea Plus, transmite Agerpres.ro.
De asemenea, ministrul Afacerilor Interne a subliniat că în acest caz „cei care administrează Arestul Central şi-au făcut pe deplin datoria”.
Totodată, el a ţinut să menţioneze că „nu MAI stabileşte condiţiile de detenţie şi timpul sau felul în care un suspect este reţinut sau nu în Arestul Central al Poliţiei”.
Marcel Vela a reiterat că din februarie 2018 este în vigoare un ordin de ministru care precizează foarte clar cazurile în care nu se pun cătuşele deţinuţilor – femeia gravidă, persoana de peste 65 de ani, persoana cu handicap locomotor, minorul în vârstă sub 16 ani, persoana ale cărei afecţiuni medicale impun utilizarea tărgii sau căruciorului pentru deplasare, precum şi în situaţii de afecţiuni ale membrelor superioare din zona supusă încătuşării -, iar Sorina Pintea nu se încadra în niciunul dintre acestea.
De asemenea, el a mai declarat că peste 10 zile va semna un nou ordin de ministru în care să se prevadă ca medicul centrului de detenţie să stabilească modalitatea de transport către spital al persoanelor care suferă de anumite afecţiuni, în prezent fiind pusă deja în dezbatere publică pe site-ul ministerului prevederea normativă care va completa în acest sens ordinul în vigoare din februarie 2018.
Sorina Pintea a fost scoasă marţi din arestul Poliţiei, fiind transportată la o unitate medicală din reţeaua Ministerului Afacerilor Interne, pentru un consult de specialitate. În presă au apărut imagini cu Pintea încătuşată, în timp ce era dusă la spital.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
37 comentarii