G4Media.ro

Marea Britanie: Boris Johnson omagiază contribuția naţională care a permis eliberarea în…

sursa foto: captura google

Marea Britanie: Boris Johnson omagiază contribuția naţională care a permis eliberarea în urmă cu 40 de ani a insulelor Falkland

Prim-ministrul britanic Boris Johnson li s-a alăturat marţi unor foşti combatanţi pentru a omagia „imensul efort naţional” care a permis „eliberarea” în urmă cu 40 de ani a insulelor Falkland, arhipelag din Atlanticul de sud sub control britanic, în urma unui război fulger cu Argentina, relatează Agerpres, conform AFP.

„Aţi fost vârful de lance al unui imens efort naţional, prin care ţara noastră a trimis o forţă operaţională în Atlanticul de Sud pentru a elibera un teritoriu britanic de sub ocupaţie”, le-a spus marţi foştilor combatanţi premierul Boris Johnson.

„Şi mai mult încă, pentru a da valoare principiului potrivit căruia poporul din insulele Falkland – ca toate popoarele lumii – are dreptul de a-şi decide propriul viitor şi de a trăi în pace pe teritoriul său”, a mai spus Johnson, în cadrul unei ceremonii organizate de Royal British Legion.

Ceremonia, transmisă în direct pe internet, a avut loc la National Memorial Arboretum, în centrul Angliei, pentru a-i omagia pe foştii combatanţi, familiile îndoliate, precum şi personalul de sprijin civil pentru trupele britanice. Manifestarea a avut loc în paralel cu cea desfăşurată în Falkland, în capitala Port Stanley.

Războiul în care Regatul Unit şi Argentina s-au luptat timp de 74 de zile în 1982 în urma invadării acestui teritoriu de către argentinieni pe 2 aprilie s-a soldat cu peste 900 de morţi: 649 de soldaţi argentinieni, 255 britanici şi trei locuitori ai insulei.

Ziua de 14 iunie, în care forţele argentiniene s-au predat, este sărbătorită în arhipelag ca „ziua eliberării”.

Predarea trupelor argentiniene a fost anunţată în aceeaşi zi în Parlament de premierul Margaret Thatcher, care a desfăşurat aproape 30.000 de militari pentru a elibera arhipelagul, sub control britanic din 1833, dar revendicat în continuare de Argentina, care l-a moştenit de la Spania când şi-a obţinut independenţa în 1816 şi unde avea o garnizoană în 1833 când a fost ocupat de britanici.

Trupele britanice victorioase în război au fost primite la întoarcerea în ţară cu o mare de drapele, reamintind de trecutul imperial al ţării şi permiţându-i liderei conservatoare până atunci în dificultate să câştige detaşat alegerile în 1983.

În 2013, alegătorii din arhipelag s-au pronunţat aproape în unanimitate, prin referendum, în favoarea suveranităţii britanice.

„După eliberare, insulele Falkland trăiesc şi prosperă în pace şi libertate”, a afirmat Boris Johnson. „Astăzi, pe acestea trăiesc oameni de 60 de naţionalităţi, reprezintă poarta de intrare a Regatului Unit în Antarctica şi oferă posibilităţi vitale de conservare şi cercetare ştiinţifică, datorită unui parteneriat bazat pe principiul autodeterminării”, a adăugat el.

sursa foto: captura google

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

8 comentarii

  1. Falkland Islands bai G4Media!!!!

  2. A scos si grasunul asta notoriu capul la suprafata?

  3. Le-au „eliberat” de [la] argentinieni că doar regatul este regat și așa trebuie să rămână !

  4. @andrei Mai mult ca sigur ca Boris Johnson nu le-a spus Malvinas (Las Malvinas le spun doar argentinienii), ca urmare G4Media a corectat articolul și bine-a făcut.
    @DB Maldive se numesc cele la care te referi tu.
    @lita Șmecheri englezii. Eric Cantona: “People say English are arrogant, I say they have a reason”.

    • E irelevant cum le-a spus el. Dar nici islands nu prea poti zice in romana ca nu aven cuvantul asta. E relevant ca e alta denumire pt acelasi lucru. Dar sunteti unii care va legati de orice inutilitate.

  5. Ba e foarte relevant. Când G4Media îl citează pe prim-ministrul Marii Britanii ar trebuie sa știe ce și despre ce scrie ca de-aia sunt profesioniști. Sunt de apreciat totuși, pentru ca au corectat. Hai sa le spunem Insulele terenului/pământului lui Falk!?
    De ce te-ai băgat intr-o discuție inutilă?