G4Media.ro

Marea Britanie confirmă un deces asociat unui focar de E.coli / Sursa…

Sursa foto: Unsplash / Mgg Vitchakorn

Marea Britanie confirmă un deces asociat unui focar de E.coli / Sursa probabilă a focarului: un tip de salată

Marea Britanie a înregistrat un caz de deces asociat unei epidemii de E. coli, a anunţat joi Agenţia britanică de securitate sanitară (UKHSA), numărul total al cazurilor confirmate crescând la 275, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

UKHSA a declarat că a identificat două persoane în Anglia, ambele cu afecţiuni medicale subiacente, care au murit luna trecută în termen de 28 de zile de la infectarea cu tulpina E. coli producătoare de toxină Shiga (STEC), a bacteriei.

Unul dintre aceste decese a fost probabil legat de infecţia cu STEC, a precizat UKHSA pe baza informaţiilor disponibile de la medici.

UKHSA a semnalat pentru prima dată o creştere a numărului de cazuri de STEC la 6 iunie, iar toate cazurile confirmate până în prezent au prezentat simptome care au debutat înainte de 4 iunie. Simptomele includ diaree severă şi uneori sângeroasă, crampe stomacale, vărsături şi febră.

„Deşi ratele de raportare a cazurilor sunt în scădere, ne aşteptăm să avem mai multe cazuri asociate cu această epidemie pe măsură ce ne vor fi trimise mai multe probe de la laboratoarele NHS şi se va efectua secvenţierea întregului genom”, a declarat Amy Douglas, director UKHSA Incident, citată într-un comunicat.

Mai mulţi producători de sendvişuri au retras sau au rechemat unele dintre produsele din oferta lor ca măsură de precauţie, după ce Agenţia pentru Standardele Alimentare a redus sursa probabilă a focarului la un tip de salată, notează Reuters.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează