G4Media.ro

Marea Britanie, în colaborare cu OMS, va crea „un radar global pentru…

Foto: Imperial College Londra

Marea Britanie, în colaborare cu OMS, va crea „un radar global pentru pandemii” pentru a identifica noile variante ale coronavirusului şi a dezvolta rapid vaccinuri şi tratamente

Premierul britanic Boris Johnson a anunţat crearea „unui radar global pentru pandemii” pentru a identifica variante de coronavirus şi alţi agenţi patogeni emergenţi, un proiect care va fi pus în aplicare împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi alte naţiuni, relatează vineri EFE, citată de Agerpres.

Înainte de Summitul G20 dedicat crizei mondiale de sănătate, desfăşurat vineri la Roma, Boris Johnson a avut joi o discuţie cu director general al organizaţiei, Tedros Adhanom Ghebreyesus, pentru a aborda următorii paşi în combaterea pandemiei, potrivit unui comunicat publicat de biroul premierului din Downing Street.

OMS, în colaborare cu fundaţia britanică Wellcome Trust şi alţi parteneri internaţionali, va coordona programul pentru „a identifica, urmări şi împărtăşi date despre noile variante ale coronavirusului şi a supraveghea rezistenţa vaccinurilor în rândul populaţiei”, se arată în comunicat.

„Lumea nu mai trebuie să fie luată niciodată prin surprindere de un virus care să se răspândească printre noi fără supraveghere. Trebuie să creăm un sistem de monitorizare a bolilor adecvat secolului XXI, care să permită comunicarea datelor în timp real, o secvenţiere genetică rapidă şi un răspuns pe măsură”, a spus Johnson.

„Radarul global pentru pandemii” va permite identificarea agenţilor „patogeni emergenţi” şi va facilita „dezvoltarea rapidă a vaccinurilor şi a tratamentelor necesare”, a adăugat prim-ministrul Marii Britanii.

Directorul general al OMS a subliniat, la rândul său, că pandemia de COVID-19 a evidenţiat „necesitatea vitală a unui sistem robust şi modern care să permită omenirii să fie cu un pas înainte în faţa bolilor emergente”.

„Marea Britanie a oferit un exemplu solid de supraveghere şi secvenţiere a agenţilor patogeni, precum şi în dezvoltarea de vaccinuri”, a precizat Ghebreyesus, care şi-a exprimat satisfacţia că guvernul britanic „va colabora cu OMS şi va întări supravegherea globală”.

Coronavirus foto: Imperial College Londra

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Sa nu inceapa ‘Era Eugenica’, daca da, astept si eu vaccinul pt. nebunie … Sper ca va e clar. : D

  2. Sanatatea noastra,e protejata!
    Vai si amar,dictatura neomarxista,va marca pulsul UMANITATiI,insemnand cu fieru’ rosu’!
    Viitorul sumbru este asigurat!
    Noi,numere nesemnificative un schema exterminaron fizice…la nivel global!