G4Media.ro

Marea Britanie invită Coreea de Nord să trimită un reprezentant la funeraliile…

Sursa foto: Facebook/ Kim Jong Un

Marea Britanie invită Coreea de Nord să trimită un reprezentant la funeraliile reginei Elisabeta a II-a

Marea Britanie invită un reprezentant din Coreea de Nord să participe luni la funeraliile reginei Elisabeta a II-a, dar Afganistanul, Siria şi Venezuela nu vor primi nicio invitaţie, a declarat miercuri o sursă din Foreign Office, conform Agerpres.

Funeraliile reginei Elisabeta vor avea loc la Londra la 19 septembrie şi o mulţime de lideri mondiali, membri ai familiilor regale şi alţi demnitari au anunţat deja că vor participa.

Invitaţia pentru Coreea de Nord comunistă ar fi la nivel de ambasador, a declarat sursa. Aceasta înseamnă că liderul nord-coreean Kim Jong Un nu va participa. Phenianul are o ambasadă în zona de vest a Londrei.

Siria şi Venezuela nu vor fi invitate din cauză că Marea Britanie nu are în prezent relaţii diplomatice cu aceste state. Afganistanul nu a fost invitat din cauza situaţiei politice actuale, potrivit sursei.

Aceste ţări se alătură Rusiei, Myanmarului şi Belarusului care nu au fost invitate să participe.

Invitaţii la funeralii sunt trimise şi tuturor celor care deţin Victoria Cross, cea mai înaltă distincţie militară britanică, şi George Cross, care poate fi acordată şi civililor.

În total, oficialii Foreign Office-ului au scris de mână 1.000 de invitaţii pentru funeraliile de luni şi o recepţie cu regele Charles duminică. Termenul limită de acceptare a invitaţiilor la funeralii expiră mâine, după care oficialii vor finaliza planul de locuri pentru fiecare participant.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Da, pentru ca e nevoie de cineva sa fie sacrificat si ingropat cu reptiliana 😁

  2. Ce smetie își ia putin la faza asta! :)))))

    • Asta zic si io, pana si Coreea de Nord a fost invitata 😂, nici nu conteaza ca doar la nivel de ambasada

  3. Porcusorul nu merge niciodata cu avionul, ii e frica.
    Pana la Londra cu trenul e cale lunga.