Marea Britanie la 20 de ani de la atacurile din 11 septembrie 2001: o societate care s-a obișnuit cu amenințarea terorismului islamist și cu tendințe izolaționiste

Londra, 11 septembrie 2021. O zi frumoasă de sfârșit de vară sau început de toamnă, cum preferați, aproape la fel de frumoasă ca aceea de acum 20 de ani care a schimbat viațile a miliarde de oameni.

Cu puțin înainte de ora două după-amiaza, ora locală, am aflat atunci de primul atac împotriva World Trade Center la New York și de atunci au decurs toate, inclusiv pentru Marea Britanie care a avut 67 de cetățeni britanici uciși în atacurile teroriste din acea zi, locul doi ca număr de victime după Statele Unite.

Prim ministrul de atunci, lider al Partidului Laburist, Tony Blair, s-a aliniat rapid președintelui Statelor Unite, Republicanul George Bush, în așa numitul “Război împotriva terorii”, declarat de liderul de la Casa Albă, care a folosit pentru prima oară acest termen pe 16 septembrie 2001.

Premierul Blair avea a priori puține lucruri în comun cu președintele Bush, un social democrat european, adept al celei de-a “treia căi” și un conservator american aflat sub influența curentului neo-conservator care își propunea remodelarea ordinii internaționale prin intervenționism împotriva regimurilor dictatoriale, cum era cel al talibanilor din Afganistan, care îl adăpostea pe Osama Bin Laden, cel care asumase în numele organizației islamist-extremiste Al Qaeda responsabilitatea pentru atacurile din Statele Unite, în fapt o continuare a unei serii de atentate din ce în ce mai îndrăznețe.

Imperialismul liberal

Decizia de a se alătura intervenției militare conduse de americani în Afganistan nu a fost una dificilă pentru Blair, care dispunea de o majoritate covârșitoare în parlament, iar opinia publică din Marea Britanie era indignată de acțiunile Al Qaeda care primise sanctuar într-o țară condusă de o grupare considerată a fi extremistă.

Victoria militară rapidă, înlăturarea de la putere a talibanilor și demantelarea rețelelor Al Qaeda din Afganistan au întărit impresia că ceea ce se profila ca “Doctrina Bush”, pe care unii o denumeau “Imperialism liberal” dă rezultate în practică.

Încurajat pe victoria rapidă din Afganistan, Blair s-a angajat în continuare alături de Bush în războiul din Irak din martie 2003 care avea să ducă la răsturnarea regimului condus de Saddam Hussein, acuzat de americani că nu renunțase la toate armele de distrugere în masă, așa cum îi ceruse o rezoluție a ONU după primul război din 1991.

De data aceasta însă, opoziția împotriva intervenției militare, care fusese justificată prin probe, de atunci discreditate, de deținere de către Saddam a unor arme de distrugere în masă, a fost mult mai puternică, nu doar în aripa de stânga a Partidului Laburist, ci și în opinia publică: pe 15 februarie 2003 peste un milion de oameni au protestat la Londra împotriva intenției de atacare a Irakului, cea mai mare demonstrație publică din istoria Marii Britanii.

Răsturnarea lui Saddam Hussein de la putere de către coaliția condusă de americani, în care britanicii au avut un rol important și declararea victoriei de către președintele Bush pe 1 mai 2003 avea să fie momentul culminant al acestei revoluții neo-conservatoare la care aderase cu entuziasm premierul britanic Blair.

De atunci au început să apară consecințele pentru Marea Britanie: inevitabilele pierderi umane,179 de militari uciși în Irak până la retragerea din 2009 și 457 de militari uciși în Afganistan până la retragerea din 2021, ca și multe mii de alți răniți în luptă, au fost doar unele dintre consecințele acțiunilor militare lansate după 11 septembrie 2001.

Marea Britanie s-a confruntat de atunci cu un fenomen nou: terorismul islamist pe propriul teritoriu. Al Qaeda a dispărut din Irak, iar Osama Bin Laden s-a ascuns undeva în Pakistan, dar adepții săi din întreaga lume, recrutați cu ajutorul internetului nu au dispărut.

Atentate teroriste în Marea Britanie

Pe 7 iulie 2005, la o zi după anunțul de către Comitetul Internațional Olimpic că organizarea Jocurilor Olimpice din 2012 a fost atribuită Londrei, în capitala britanică a avut loc cel mai grav atentat terorist din istoria țării: patru atentatori sinucigași s-au aruncat în aer cu bombe artizanale în trei trenuri de metrou și un autobuz, provocând moartea a 52 de persoane și rănirea altor 775, dintre care 24 în stare gravă.

Toți cei patru erau cetățeni britanici, trei născuți în Marea Britanie de origine pakistaneză și unul în Jamaica (convertit la Islam). Ulterior s-a aflat că liderul grupului, Mohamed Sidique Khan, fusese instruit într-o tabără Al Qaeda din Afganistan și era un fidel susținător al lui Bin Laden.

Acel atentat a transformat complet arhitectura de securitate a Marii Britanii, care s-a reprofilat pe combaterea terorismului islamist, mai ales a celui autohton inspirat de Al Qaeda.

Uciderea lui Bin Laden în Pakistan în 2011 de către un comando al forțelor speciale americane ordonat de urmașul lui Bush la Casa Albă, Barack Obama, nu a însemnat nicidecum sfârșitul terorismului islamist internațional.

“Primăvara arabă” din același an – mișcări de protest împotriva autocraților la putere în țările arabe – a avut ca efect apariția nu a democrației în aceste state, ci a unor mișcări islamiste noi, dintre care cea mai sângeroasă – Statul Islamic, cunoscută și sub numele de ISIS – a reușit la un moment dat să controleze regiuni întinse din Siria și Irak.

Statul Islamic a atras numeroși militanți, între care și britanici, cel mai cunoscut fiind Mohamed Emwazi, supranumit “Jihadi John”, autor al decapitării unor ostatici occidentali în Siria și ucis într-un atac cu dronă de americani pe 12 noiembrie 2015.

O coaliție internațională a reușit să recucerească teritoriile controlate de Statul Islamic în Siria și Irak la sfârșitul lji 2017, dar, la fel ca și Al Qaeda, ISIS a atras nenumărați simpatizanți inclusiv în Marea Britanie.

Anul 2017 a fost apogeul acestor atacuri inspirate de Statul Islamic: pe 22 martie Khalid Masood (un britanic convertit la Islam) a ucis cinci persoane în centrul Londrei, printre care și turista româncă Andreea Cristea, după care a fost împușcat mortal de poliție; pe 22 mai la Manchester, Salman Abedi (22 de ani, născut la Manchester) s-a aruncat în aer cu o bombă la un concert dat de Ariana Grande, ucigând 22 de persoane; pe 3 iunie la London Bridge, Rachid Redouane (cetățean britanic născut în Pakistan), Khuram Butt (azilant libian sau marocan respins) și Youssef Zaghba (cu dublă cetățenie marocană și italiană) au înjunghiat mortal opt persoane, fiind apoi împușcați mortal de forțele de securitate.

De atunci au mai avut loc atentate teroriste islamiste de mai mică amploare în Marea Britanie, iar sistemul de alertă cu cinci nivele, introdus la 1 august 2006, rămâne în vigoare, în prezent fiind la nivelul 3, substanțial, ceea ce înseamnă că un atac terorist este probabil, dar nu iminent.

Consecințe pe termen lung

Din punct de vedere politic, consecințele pe termen lung ale atacurilor din 11 septembrie 2001 și ale implicării Marii Britanii în “Războiul împotriva terorii” au fost profunde: Blair a demisionat din funcția de prim ministru și de lider Laburist în 2007 și după ce înlocuitorul său, Gordon Brown, a pierdut alegerile parlamentare în 2010, Partidul Laburist a rămas permanent în opoziție.

Blairismul, dacă a existat vreodată așa ceva, a fost discreditat, iar Laburiștii au făcut un viraj la stânga, pronunțat în perioada 2015 – 2020 sub conducerea lui Jeremy Corbyn, iar din a “Treia Cale” s-a ales praful.

Societatea britanică în ansamblul ei a devenit mai sceptică cu privire la intervențiile militare în străinătate, chiar și cu scop umanitar și de aceea retragerea precipitată din Afganistan în august 2021 în fața revenirii fulgerătoare a talibanilor, chiar dacă a provocat unele proteste pe alocuri energice, nu a făcut decât să pecetluiască sfârșitul a două decenii de combatere a terorismului islamist peste hotare, până la urmă fără un rezultat consistent și durabil.

În 2016, când prim ministru era încă David Cameron, un lider Conservator internaționalist, din varietatea Blair, electoratul britanic a votat în favoarea ieșirii țării din Uniunea Europeană, un alt semn al alunecării către un izolaționism împărtășit de tot mai mulți politicieni britanici.

Zilele trecut, directorul serviciului de informațiin interne MI5, Ken McCallum, declara că serviciul său a dejucat 31 de comploturi teroriste islamiste în faza finală în ultimii patru ani, semn că pericolul acesta nu este nicicum de domeniul trecutului.

Într-un mesaj difuzat la 20 de ani după atacurile din 11 septembrie 2001, actualul prim ministru britanic. Boris Johnson, a spus că acestea „nu au reușit să îndepărteze națiunile noastre una de cealaltă sau să ne facă să ne abandonăm valorile sau să trăim cu frică permanentă”. Un mesaj optimist, într-o perioadă dominată de pandemia de Coronavirus, care a pus în umbră oarecum pericolul terorismului islamist. Pentru cât timp, asta e o altă poveste.

Foto sus: Militari britanici în Afganistan / sursa: https://www.army.mod.uk/