Marea Britanie: Liderul Partidului Laburist de opoziție Keir Starmer l-a acuzat pe premierul Boris Johnson că are un comportament „corupt și disprețuitor”
Liderul Partidului Laburist de opoziție, Keir Starmer, l-a acuzat pe prim ministrul britanic, Boris Johnson, de comportament “corupt și disprețuitor” în tentativa de a proteja un deputat din propriul Partid Conservator. Acuzațiile de corupție au afectat încrederea publică în guvern și partidul aflat la guvernare.
Sir Keir Starmer a declarat la BBC că guvernul “distruge” reputația Regatului Unit pentru respectarea standardelor democratice. “În loc să respecte standardele, prim-ministrul a ordonat parlamentarilor săi să-și protejeze colegul și să distrugă întregul sistem. Este corupt și disprețuitor și nu este unic” a spus el.
Deputații Conservatori au aprobat o schimbare propusă de guvern a regulilor privind disciplinarea membrilor Camerei Comunelor care anula o suspendare de 30 de zile a unui coleg deputat, Owen Patterson.
Acesta fusese găsit vinovat de o comisie independentă de încălcarea regulilor de lobby în favoarea unei companii private care a obținut contracte cu statul, iar Patterson a fost plătit de companie un onorariu de 100.000 de lire sterline.
Scandalul a provocat o reacție de indignare, iar guvernul s-a văzut nevoit să facă întoarcere de 180 de grade a doua zi, anulând măsura. Între timp, deputatul Patterson, care și-a susținut în permanență nevinovăția a demisionat din parlament, provocând un scrutin parțial în circumscripția sa.
Ministrul mediului, George Eustice, a respins criticile la adresa guvernului drept “o furtună într-un pahar cu apă”, dar situația pare mai gravă decât vrea să dea de înțeles cabinetul condus de premierul Johnson.
Lecțiile trecutului
Fostul prim ministru Conservator (1990 – 1997), Sir John Major, a declarat la BBC că actualul guvern a fost “corupt politic” în privința tratamentului acordat Camerei Comunelor și că încercarea sa de a revizui sistemul de standarde a fost “o greșeală destul de gravă”.
“Se simte un iz general de ‘Noi suntem stăpânii acum’ cu privire la comportamentul lor”, a spus Major, care știe foarte bine ce vorbește. În perioada mandatului său acuzațiile de corupție au afectat grav încrederea în guvernul său, iar Partidul Conservator a pierdut alegerile din 1997 cu un scor catastrofal, petrecând următorii 13 ani în opoziție.
În primul sondaj de opinie de după evenimentele din Camera Comunelor, Partidul Conservator este dat practic la egalitate cu Partidul Laburist în intențiile de vot, de unde la alegerile parlamentare din 2019 câștigase cu un avans de peste 11 procente, iar premierul Johnson a ajuns la cel mai redus nivel de încredere publică de când a preluat funcția în iulie 2019.
Reacția electoratului va fi testată în scrutinul parțial din circumscripția vacantată de Patterson în nord vestul Angliei, Deja partidele de opoziție evocă posibilitatea prezentării unui candidat independent “anti-corupție” unic împotriva Partidului Conservator care a câștigat aici la fiecare alegere fără întrerupere din 1983.
În Marea Britanie acuzațiile de corupție în politică sunt luate foarte în serios de electorat, iar Partidul Conservator știe foarte bine acest lucru din proprie experiență.
Sursa foto: BBC captură video/ via rfi.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii