Marea Britanie nu crede că Rusia poate implementa mobilizarea parţială ordonată a 300.000 de rezervişti
Marea Britanie se îndoieşte de capacitatea Rusiei de a implementa mobilizarea parţială ordonată a 300.000 de rezervişti pentru războiul împotriva Ucrainei, informează joi DPA.
„Este probabil ca Rusia să se lupte cu provocările logistice şi administrative chiar şi pentru a aduna personalul de 300.000”, a consemnat Ministerul Apărării joi la Londra în actualizarea sa zilnică a informaţiilor din război.
Ministerul britanic, care consideră că „este puţin probabil ca multe dintre aceste trupe să fie efectiv gata de luptă luni de zile”, a adăugat că vede mobilizarea parţială ca un semn al slăbiciunii Rusiei.
„Acţiunea este efectiv o recunoaştere că Rusia şi-a epuizat rezerva de voluntari dispuşi să lupte în Ucraina”, a declarat ministerul britanic.
„Chiar şi această mobilizare limitată este probabil să fie foarte nepopulară în părţi ale populaţiei ruse. Putin acceptă un risc politic considerabil în speranţa de a genera o putere de luptă atât de necesară”, potrivit ministerului.
Putin a ordonat mobilizarea parţială a 300.000 de rezervişti cu o zi înainte pentru a acoperi golurile forţei de luptă în războiul de agresiune împotriva Ucrainei, aminteşte DPA.
Ministerul britanic al Apărării publică zilnic actualizări de informaţii despre cursul războiului Rusiei împotriva Ucrainei de când a început la sfârşitul lunii februarie.
Acesta este modul guvernului britanic de a contracara naraţiunea rusă şi a-i ţine pe aliaţi la curent cu evoluţiile. Moscova acuză Londra că a devenit ţinta unei campanii de dezinformare.
sursa: Agerpres.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii