G4Media.ro

Marea Britanie refuză să restituie Greciei friza Parthenonului: „Este responsabilitatea noastră”

Marea Britanie refuză să restituie Greciei friza Parthenonului: „Este responsabilitatea noastră”

A părăsi Europa este una, iar a readuce operele de artă europene în Europa este cu totul altceva. Marţi, guvernul britanic a iniţiat discuțiile privind o posibilă restituire în Grecia a sculpturilor Parthenonului, ca parte a acordului cu Uniunea Europeană în era post-Brexit, scrie publicația italiană La Republica, preluată de Rador.

Numai că British Museum din Londra refuză. Nu va restitui sculpturile vechi de 2.500 de ani pe care diplomatul britanic Lord Elgin le-a luat de la Atena la începutul secolului al XIX-lea, pe când Grecia era sub dominația turcă otomană

Disputa de lungă durată dintre Marea Britanie și Grecia pe tema comorilor antice a devenit şi mai tensionată după ce Uniunea Europeană a adăugat cererea de returnare a artefactelor culturale furate la proiectul unui mandat de negocieree. Una din clauzele proiectului de document semnat de importanţi diplomați europeni și care a ajuns în presă prevede că „părțile, în conformitate cu normele Uniunii, trebuie să abordeze probleme legate de returnarea sau restituirea obiectelor culturale luate din țările lor de origine”.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street, „Acordul privind restituirea lucrărilor este un proiect care nu va fi discutat nici acum şi nici luna viitoare. Poziția Regatului Unit asupra sculpturilor Partenonului rămâne neschimbată: ele ţin de responsabilitatea juridică a British Museum. Un subiect care nu poate fi discutat în contextul negocierilor comerciale”.

Clauza însă nu se referă la Grecia și nu enumeră nimic special. Cu toate acestea, potrivit agenției de știri Reuters, un oficial al UE a declarat că Grecia, susţinută de Italia și cu sprijinul Ciprului și al Spaniei, a solicitat includerea în document. Citând o sursă diplomatică, Athens Macedonia News Agency (Amna) scrie că această clauză nu are „nicio legătură” cu disputa greco-britanică privind sculpturile Partenonului. „Scopul este de a asigura returnarea automată a proprietăților culturale furate şi aflate pe pământ britanic”, a spus sursa. Europa este mult mai preocupată de comerțul ilegal de artefacte prin intermediul caselor de licitații din Londra decât de statuile de marmură din Grecia.

Negocierile vor începe la începutul lunii martie, dar luna trecută, ministrul grec al culturii a declarat că autorităţile de la Atena își vor intensifica campania pentru întoarcerea comorilor Partenonului de la Londra, așteptând sprijinul Europei în această situaţie. British Museum afirmă că friza, care reprezintă aproximativ jumătate din bucata de 160 de metri ce împodobea templul Parthenonului din secolul al V-lea î.Hr., a fost achiziționată de Elgin printr-un contract legal cu Imperiul Otoman. Grecia spune că a fost furat.

Traducerea: Cătălina Păunel

Foto: Friza Parthenonului, aflată la British Museum / Sursa: Facebook

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. E clar că friza Partheonului face parte din tradiția culturală a Greciei nu a Angliei, ia să auzim naționaliștii care susțin brexitul ce o să zică :-))))

  2. Asta e ca si cu sclavii, cum faceau `sir`ii inainte de abolirea sclaviei:
    -Ce nu-ti convine domnule/doamna, am acte pe ei, uite aici cu tot cu degetul pus pe locul semnaturii, si-au dat si acordul!

  3. „…bunuri culturale furate”?! de ditamai lordul ?!! nu erau romanii hotii-hotilor ,campioni mondiali si galactici ? a,da,am inteles,”…contract legal cu Imperiul Otoman”…tot prin astfel de „contracte”se „mutau” regiuni intregi ,se trasau granite peste capetele locuitorilor,de sub o stapanire sub alta(ex.Basarabia),dar nu sunt numite atat de dur , „hotii”adica,ci „intelegeri”,”tratate”etc.ce contau „bastinasii”,cine avea nevoie de parerea si dorintele lor ?hotarau fel de fel de…”lorzi”…

  4. „Este responsabilitatea noastra”!
    Complicata situatia…marile Muzee ale Lumii ar ramane goale DACA Minunile pe care le detin s-ar intoarce la PROPRIETARII de drept, pentru ca majoritatea au ajuns sa fie luate(furate!) pur si simplu in anii Imperiilor coloniale si duse in marile Muzee din puterile coloniale!!
    British Museum invoca un „contract legal cu Imperiul Otoman”, din vremea ocupatiei turce, adica de acum 200 de ani…
    Cine si cand mai dezleaga aceste ite incurcate?

  5. Situatie absurda.
    Colonialismul englezesc trage ultimele pârturi!

    Cum naiba pot sa aiba englezii atata tupeu si nesimtire sa declare ca acea fresca le apartine de drept de pe urma negocierilor cu Imperiul Otoman care a ocupat Grecia la un moment dat?
    Dar inversunarea englezilor este cat se poate de „intemeiata” avand in vedere epoca lor de glorie cand au colonizat si jefuit jumate de Planeta.
    (Valabil pt toate imperiile)

  6. Vazand situatia de fata nu are cum sa nu iti treaca prin cap..o intrebare legata de aurul nostru..
    Daca astia nu vor sa dea inapoi inapoi o sculptura de ce ne-ar da noua inapoi rezerva de aur?..mai ales ca nici nu mai is parte a UE.
    Nu is sustinator a lui Dragnea..dar imi pun si eu o intrebare…

    • Rezerva de aur este depozitata de noi la ei, nu a fost cumparata de UK. Este o procedura obisnuita pentru a arata ca detii acel aur si este de calitate. Ca o garantie pentru imprumuturile pe care le faci. Altfel, daca este in tara poti sa pretinzi ca il ai cand de fapt ai vandut din el.
      Vorbesti ca sa te afli in treaba…

  7. Tarile astea ,cica civilizate,ca Marea Britanie,ne dau noua lectie de corectitudine…si ei au jefuit toata istoria lor ….

  8. Daca eu cumpar o masina furata, vine politia si pierd si masina si banii. Britanicii au cumparat de la turci ce furasera aia de la greci. Ghici cine ramane fara friza si fara bani?

  9. Valabil şi pentru greci?

  10. Cît timp Marea Britanie a făcut parte din UE, friza Parthenonului nu a fost considerată furt. Acum, după Brexit, este!

    • Buna observatia!
      UE a stat departe ani de zile si nu s-a bagat in disputa de lungă durată dintre Marea Britanie și Grecia pe tema comorilor antice…
      Acum, UE s-a trezit?!
      Pai, cred ca putine Tari din UE, aia mici si prapaditi gen Romania, nu sunt in situatia Marii Britanii!